Cuprins:
Formațiunea politică reformistă Continuăm Schimbarea, înființată acum câteva săptămâni de doi absolvenți Harvard, antreprenori deveniți miniștri în guvernul interimar de la Sofia, conduce convingător cu 25,34%, după numărarea a peste 75% din voturi, ea fiind dată câștigătoare și de exit-poll-urile de duminică seară, scrie Sega.
GERB, gruparea fostului premier Boiko Borisov, considerată inițial favorita scrutinului, a venit pe locul doi, cu 22,43% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale.
Mișcarea minorității turce a adunat 13,68%, gruparea „Există un Astfel de Popor”, a cântărețului Slavi Trifonov – 9,74% din voturi, iar socialiștii – 10,35%. Alte două partide au mai intrat în Parlament, reformiștii din Bulgaria Democrată, cu 5,92% și extremiștii din Vazrazhdane cu 4,97%.
Fondată de doi miniștri din guvernul interimar de la Sofia, Kiril Petkov și Asen Vasilev, ambii absolvenți Harvard, Continuăm Schimbarea și-a câștigat susținerea rapid, datorită mesajului puternic anticorupție și al promisiunilor de reformă în cel mai sărac stat al UE, scrie Euronews.
„Bulgaria o ia pe o nouă cale”, a asigurat după aflarea rezultatelor Petkov, care ar putea prelua funcția de premier dacă reușește să formeze o coaliție de guvernare.
„Stânga, centru sau dreapta, nu contează”, a spus liderul partidului. „Atâta vreme cât putem opri (corupția) și putem redistribui banii pentru bunăstarea contribuabililor, atunci ar trebui să fim capabili să ajungem la un acord cu mai multe partide”, a adăugat el.
Petkov a anunțat că negocierile vor începe imediat și că este dispus să discute cu toate partidele, mai puțin cu formațiunea lui Borisov și cu partidul minorității turce, ambele ținte ale criticilor pe tema corupției din ultimii ani.
Ce presupune schimbarea
Petkov a spus că este deschis la dialog și la compromisuri, dar a subliniat că partidul său nu va renunța la planurile de reformă a justiției și de luptă anticorupție. El a asigurat că înlocuirea procurorului-șef și consolidarea agenției anti-corupție vor fi chestiuni critice în negocierile cu posibilii parteneri de guvernare.
Sofia a fost zguduită de o serie de proteste majore în 2020, când mii de manifestanți anticorupție au ieșit în stradă pentru a cere demisia premierului conservator Boiko Borisov.
Demisia a avut loc, în locul guvernului de centru dreapta a fost instalat un executiv interimar, dar de atunci, în ciuda alegerilor repetate, politicienii nu au reușit să construiască o coaliție care să umple golul rămas.
Analiștii cred că de data aceasta, gruparea Continuăm Schimbarea are șanse substanțiale de a forma o coaliție, cu ajutorul a două partide noi – Bulgaria Democrată și Există un Astfel de Popor – și a socialiștilor.
Boriana Dimitrova, o analistă bulgară de la Alpha Research, a declarat pentru AFP că rezultatele arată „mobilitatea și nesiguranța” alegătorilor, care au preferat să se îndrepte în forță spre noul partid, mai promițător.
Înainte de scrutin, favoritul alegerilor era gruparea fostului premier, Boiko Borisov. Iar la scrutinul precedent, principalul câștigător părea a fi partidul Există un Astfel de Popor, care și-a irosit însă șansa și și-a pierdut alegătorii după ce nu a reușit să formeze o coaliție de guvernare.
De data aceasta, comentatorii cred că principalii actori implicați în negocieri vor fi mai dispuși să ajungă la o înțelegere „Crizele care se suprapun, inclusiv criza COVID, cea a energiei, precum și lipsa bugetului pentru anul viitor, alimentează un nivel ridicat de așteptare astfel că partidele vor fi mai flexibile”, a spus Dimitrova.
Este neclar deocamdată totuși cât de puternică ar putea fi o nouă coaliție, dacă aceasta va fi formată. Dimitrova, scrie AlJazeera, a avertizat că, în vreme ce Petkov și Vassilev sunt entuziaști, ei au foarte puțină experiență politică și ar putea sfârși prin a conduce o coaliție foarte instabilă.
Popularitatea lui Petkov i-a surprins pe mulți, mai ales că el era aproape necunoscut în momentul în care a preluat portofoliul Economiei, unde a fost numit de președintele Rumen Radev. De fapt, soția sa, cetățean al Canadei, era mai cunoscută decât el, din simplul fapt că ține o brutărie în centrul Sofiei și a apărut la emisiunea Master Chef anul trecut.
Petkov are un master în afaceri de la Harvard și de atunci a lucrat în special în domeniul privat, dar și în zona academică. Încă înainte de a intra în politică s-a implicat în protestele anticorupție din Sofia.
Vot în plină criză COVID
Votul parlamentar de duminică a avut loc în paralel cu cel prezidențial, dar acolo nu au existat mari surprize. Actualul șef al statului, Rumen Radev, un critic dur al lui Borisov, era creditat cu aproximativ 49% din voturi și are șanse mari să câștige al doilea tur de scrutin care va avea loc pe 21 noiembrie.
Alegerile au avut loc în toiul unei crize COVID majore, care provocat numeroase decese și a suprasolicitat sistemul sanitar al țării de la sud de Dunăre.
Una dintre principalele cauze ale acestei situații este campania ratată de vaccinare.
Săptămâna trecută, 334 de pacienți COVID au murit într-o singură zi în Bulgaria, un record negativ în pandemie și un număr uriaș pentru o țară cu aproape șapte milioane de locuitori.