Dragnea ar fi trebuit să se prezinte, astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), însă este internat în spital în urma unei duble hernii. Secretarul general PSD, Codrin Ştefănescu, a anunţat că l-a vizitat pe Liviu Dragnea la spital, iar medicii urmează să decidă, luni, dacă îl vor opera pe liderul PSD.

În acest context, magistraţii ÎCCJ au decis ca Liviu Dragnea să fie audiat la următorul termen în dosarul DGASPC Teleorman, adică pe 15 aprilie, la ora 11:00.

Tot atunci va fi audiată de judecători şi Olguţa Şefu (fosta directoare a Direcţiei de Protecţie a Copilului Teleorman), şi ea inculpată în dosar. Liderul PSD trebuia să fie audiat luni, însă nu s-a prezentat în faţa judecătorilor, deoarece este internat în spital, în urma unei duble hernii.

Dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.

Completul care îl judecă pe Dragnea este format din judecătoarele Enceanu Simona Daniela, Rog Tatiana Lucia, Rus Alexandra Iuliana, Mera Luciana şi Popa Rodica Aida. Între timp, unul dintre judecători, Luciana Mera, a solicitat pensionarea, iar cererea i-a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii.

„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama
Recomandări
„Putin a folosit tactica «salamului». Singura opțiune de victorie e ca armata ucraineană să ocupe Moscova și să-l detroneze”, crede filosoful politic american Francis Fukuyama

Potrivit Regulamentului de organizare a instanţei supreme, conducerea trebuie să tragă la sorţi în şedinţă publică un nou judecător (articol 29), atunci când un membru al completului de 5 este eliberat din funcţie.

Este posibil ca, în momentul în care va fi desemnat un înlocuitor al magistratului, dosarul să fie reluat de la zero, chiar dacă nu au fost administrate multe probe până în prezent, anunță Mediafax.

FOTO – Inquam Photos/Octav Ganea


Citește și… Deputatul medic Nicolae Bacalbaşa, despre starea de sănătate a lui Dragnea: „Nu este o afecţiune letală”. Ce spune despre o posibilă operaţie

Liviu Dragnea ar putea rămâne internat o săptămână. Medicii au decis să îi facă un nou RMN. Şedinţele partidului, amânate

Liviu Dragnea şi-a delegat atribuţiile de preşedinte al Camerei Deputaţilor, în perioada 16-24 martie, lui Florin Iordache


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
FANATIK.RO
Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
FANATIK.RO
Locul din România care i-a înnebunit turiști. Fotografiile de aici au devenit virale pe internet
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI