Peste 200 de persoane sunt infectate cu virusul misterios în mai multe orașe din China, grosul cazurilor fiind în Wuhan, cel mai populat oraș din centrul țării.
Luni, autoritățile chineze au anunțat și al treilea deces.
Cel puțin 170 de pacienţi sunt încă spitalizaţi, iar nouă dintre ei sunt în stare critică, potrivit autorităţilor sanitare din oraşul Wuhan.
În plus, noi cazuri au fost raportate în afara țării, în Coreea de Sud, Thailanda și Japonia.
Experții britanici citați de BBC cred că numărul de cazuri ar fi de fapt mult mai mare decât cel estimat oficial în China.
Oficialii din domeniul sănătății au identificat infecția, care a apărut inițial în Wuhan în luna decembrie, ca fiind un nou tip de coronavirus. Autoritățile spun că acesta a provocat o epidemie de pneumonie virală.
Deși se presupune că a pornit dintr-o piață din orașul chinez, oficialii nu sunt deocamdată siguri de modul în care se răspândește virusul.
Pneumonia alimentează temerile privind reapariţia unui virus de tip SARS (Sindromul respirator sever acut), soldat cu circa 650 de morţi în China continentală şi în Hong Kong în 2002-2003.
Mai grav este că epidemia intervine cu puţin timp înainte de festivităţile de Noul An chinezesc, perioadă în timpul căreia sute de milioane de persoane călătoresc pentru a-şi vizita familia.
China: Epidemia este ”încă controlabilă”
Organizația Mondială a Sănătății a precizat că deocamdată nu recomandă restricții de călătorie, dar că oferă sfaturi țărilor afectate de epidemie.
Și oficialii chinezi au declarat că epidemia este ”încă controlabilă”, în vreme ce au avertizat că este nevoie de mai multă analiză pentru a determina sursa, modul de transmitere și mutațiile coronavirusului.
Comisia Națională a Sănătății din China a declarat luni că nu au existat cazuri de transmitere a virusului de la om la om și că acesta pare să se fi transmis de la animale infectate, la piața din Wuhan.
Organizația Mondială a Sănătății a precizat totuși că ar fi existat câteva cazuri de transmitere de la om la om.
Ce se știe despre coronavirusl din China:
- Cunoscut sub denumirea de 2019-nCoV, pare a fi un nou tip de coronavirus, care nu mai fost identificat la oameni
- Experții cred că un animal ar fi sursa primară a virusului, dar că în unele cazuri, virusul s-a transmis de la om la om
- Semnele infecției includ: febră, tuse, dificultăți de respirație
- Oamenii sunt încurajați să evite contactul ”neprotejat” cu animalele vii, să gătească cu atenție carnea și ouăle și să evite contactul apropiat cu oamenii care prezintă simptome de gripă