UPDATE: O altă reacție, din acestă dimineață, a consilierului județean brașovean Andrei Kadas, la finalul articolului.
Joi, 12 februarie, puțin înainte de răsăritul soarelui, mai mulți polițiști au sărit gardul de lemn de culoare maro închis al unei case cu coloane lungi, albe, de pe Strada Lacurilor nr. 33 G, din cartierul brașovean Noua. Ei îl căutau pe Cătălin Alexa, capul clanului condus ”de cei trei frați Alexa”, o grupare suspectată de fraude electronice în Statele Unite.
”Am intrat la 7 dimineața, ca să fie atinsă și ora legală, 6 în Germania, pentru că descinderile au avut loc simultan în mai multe țări”, povestește unul dintre ofițerii care au participat la acțiune.
După cum relatează polițiștii în procesul verbal al descinderii condusă de DIICOT, ușa casei era deschisă. O femeie s-a legitimat și le-a spus că acolo ”nu a locuit niciodată acolo familia Alexa, implicit persoana vizată de mandatul de percheziție”. Ea le-a indicat că locuința suspectului e alături. Polițiștii au renunțat la percheziție.
Tatăl sosește la casa unde a avut loc descinderea
Ambulanța a ajuns în Noua și l-a dus pe băiatul de 12 ani la spital, cu atac de panică. Fata de 10 ani a plecat la școală. Salvarea a venit la 8,20 dimineața, la aproximativ o oră după pătrunderea în locuință. Pe la ora 10, la casa cu coloane albe a ajuns și un bărbat, care s-a prezentat drept tatăl copiilor: Andrei Kadas.
”Polițiștii au dat buzna în casă, peste fosta mea soție, peste cei doi minori. Copii s-au refugiat într-o cameră, foarte speriați”
Andrei Kadas, tatăl copiilor:
”Ce e cu aceste mizerii, de ce îngrădim accesul presei?!”
Părintele indignat a mers apoi în fața sediului poliției, la ora 12. El a încercat să intre la conferința de presă, dar nu a fost lăsat. A spus: ”Ce e cu aceste mizerii, de ce îngrădim accesul presei?!”. Vorbea despre el. Căci Andrei Kadas, 41 de ani, este:
- Politician și consilier județean în Brașov, ales pe listele PNL.
- Vechi amic politic cu Aristotel Căncescu.
- Om care controlează televiziunea Brașov TV, în numele căreia dorea să intre la conferința de presă ca ”producător general”, conform celor spuse de el către Libertatea.
- Fost locatar al casei cu coloane albe unde s-a făcut descinderea și în curtea căreia apare pozat urmăritul Cătălin Alexa.
Libertatea a intrat în posesia unei fotografii, care îl arată pe Cătălin Alexa, capul clanului urmărit în SUA, Germania, Ungaria și România, cum stătea, acum doi ani, în curtea casei unde a locuit Andrei Kadas. Cătălin Alexa a fost asociat în firma Drumarii SA cu Andrei Kadas.
Unul dintre frații clanului Alexa, asociat cu politicianul
”De ce ați intrat în acea casă? Aveați indicii că acolo poate fi găsit Cătălin Alexa?”, au întrebat ziariștii, la conferința de presă. ”Da”, a spus purtătoarea de cuvânt a poliției, răspuns înghițit de rumoarea publică a gafei de a intra peste o mamă singură și doi copii.
Cătălin Alexa nu a fost găsit nici în casa albă și nici în alte case. Au fost depistați însă cei doi frați ai liderului de clan, Emanoil, zis ”Vio”, și Constantin Alexa.
Primul dintre ei, Emanoil Alexa, a fost găsit aproape, tot în cartierul Noua. El a fost asociat cu Andrei Kadas în firma Kasim Emaka, companie care, potrivit Ziua News, a primit de la Consiliul Județean Brașov, condus de Aristotel Căncescu, un contract de 2,1 milioane de euro.
Conform documentării Libertatea, Andrei Kadas și Emanoil Alexa au fost asociați în 6 firme în perioada 2007-2016: Drumarii SA (unde era și Cătălin Alexa), Baby Safe Care SRL, Intelkasim SRL, Kasim Emaka, SPS Street Parking System și Instal Expres. Mai multe dintre firme aveau adresa chiar la Strada Lacurilor nr. 33.
Efectuată la aceeași oră, dar la un kilometru distanță, percheziția acasă la Emanoil Alexa a adus surprize.
„Pe ecran a apărut numărul lui Andi Kadas care îl suna chiar atunci pe Alexa”
”Am fost instruiți să luăm telefoanele, înainte de orice, ca să nu se poată anunța unii pe alții. Cei care au făcut descinderea la Emanoil Alexa au luat telefoanele lui ”Vio” și ele au fost puse pe o masă, în living”, povestește unul dintre cei implicați în dosar.
”Alexa era pe colțar când, la un moment dat, unul dintre telefoane a început să sune, pe Whats App. Pe ecran a apărut numărul lui Andi Kadas, care îl suna pe ”Vio” Alexa!”, spune sursa judiciară.
Alexa n-a avut acces la telefonul pe care suna Kadas, aparat care, mai apoi, a fost sigilat și în care a rămas, în posesia DIICOT, proba apelului politicianului.
10 firme a avut Andi Kadas, pe numele întreg Andrei Marius Kadas-Iluna, majoritatea fiind acum radiate, conform termene.ro.
În comunicatul oficial de ieri, anchetatorii au spus că DIICOT Brașov ”au efectuat 20 de percheziții în județele Brașov, Vâlcea și Brăila cu privire la o grupare infracțională organizată, care în perioada august 2018 – decembrie 2019 a acționat pe teritoriul SUA, grupare specializată în săvârșirea de infracțiuni informatice”.
Numele clanului Alexa este legat de evenimentele care au rămas în memoria brașovenilor în septembrie 1999, când aproape 300 de membri ai clanurilor s-au înfruntat în oraș, în ceea ce a fost una dintre primele și cele mai grave lupte de stradă a gangsterilor din România.
Atunci, bandele din cartierul Noua s-au confruntat cu ”valutiștii” care nu mai plăteau taxe de protecție, poliția ajungând la a face apel la populație să nu mai iasă din case, ca să evite să devină victime între gangsteri.
Consilierul Kadas: ”În dosare am fost. Și suspect am fost, cum să nu?”
Consilierul județean Andrei Kadas a răspuns apelurilor Libertatea.
-Bună seara, domnule Kadas, casa unde a avut loc descinderea vă aparține?
– Nu. Nu a fost a mea niciodată.
-Dar a cui e?
– A copiilor mei.
-Vorbim despre copii minori? A lor e casa?
– Da. Băiatul are 12 ani și fata 10.
-Și n-ați locuit în ea?
– Ba da. Până acum 4 ani. Atunci m-am separat, acum doi ani am divorțat.
-Deci ați locuit în casa copiilor care aveau pe atunci câți ani, 6-8?
– Da, noi aveam împutericire că erau sub tutela noastră, a mea și a soției. Dar ce se întâmplă acum? Poliția intră peste o femeie de 45 de kilograme, cu doi copii minori și ce legătură vreți să faceți?!
-Poliția îl căuta pe Cătălin Alexa. Îl cunoașteți?
– Da, îl știu și pe el și pe fratele lui, Emanuel, de mai multă vreme. Am avut și ceva firme împreună, un salon de înfrumusețare, dar nu mai avem nici o treabă de vreo zece ani.
-Câte firme ați avut împreună cu Emanoil Alexa, vă rugăm?
– Două.
-Noi am numărat 6 firme la Registrul Comerțului.
– A, eu spuneam de cele active. Restul…
-Azi dimineață l-ați sunat pe Emanoil Alexa?
– Nu. Exclus.
-Sunteți sigur? Există martori că l-ați căutat la telefon în momentul descinderilor și nu v-a răspuns.
– Nu-mi amintesc. Nu cred. De ce să nu-mi fi răspuns?
-Pentru că era în percheziție.
– Evenimentele s-au precipitat, dar nu cred că l-am sunat.
-Nu vă supărați, ați fost vreodată cercetat în vreun dosar cu frații Alexa?
– În dosare am fost. Și suspect am fost, cum să nu?
-Cum adică, ”cum să nu”?
– Păi orice om care are o firmă are probleme.
-Ne refeream la dosare penale cu frații Alexa.
– Mmmm. Am fost. Dar martor. M-au chemat și în instanță și la Parchet, ca martor.
-Dar trimis în judecată ați fost?
– Când eram tânăr, am condus… Însă am fost declarat nevinovat. Știți ceva? Eu nu ascund nimic. Însă mai avem puțin și facem din victimă cum să vă spun… Au intrat fără semnal sonoR, fără să strige peste o femeie de 45 de kilograme și peste doi copii. Băiatul a fost găsit apoi inconștient. A fost dus la spital. Să le fie rușine! Despre asta e vorba. Ce dacă eu i-am cunoscut cândva pe frații Alexa?
-Pe ei îi căutau, pe frații Alexa.
– Polițiștii știau tot. Au primit de la SRI, în plic, de dimineață, tot, câte persoane erau în casă, cine erau, de ce au trebuit să facă asta?! Nu vrem bani, nu cerem despăgubiri, să le fie rușine!
În această dimineață, consilierul județean în Brașov Andrei Kadas a transmis un alt mesaj, pe care îl publicăm integral mai jos:
„Dragii mei politiceni și SECURIȘTI cu “buton”:
1. haide să politizați EROAREA voastră, să ascundeți …, ca pisica;
2. poza este din curtea vecină și veche de 4 ani, chiar daca a fost postată prin 2018 și nu de mine;
3. vorbiți de anii 2014-2016, da, indicii excelente de peste 4 ani, pentru ducerea în eroare a unui judecător;
4. din nou falsificați probe și emiteți supoziții nefondate, doar ca să vă acoperiți incompetența, este greu să vă admiteți vina, că doar, noo, nu sunteți bărbați;
5. ați acționat ca la carte, de doi ani Kadas nu mai este în zonă, dar nu strică să-i hărțuim familia;
6. haideți acum, urgent, să mai scoateți câteva dosare, poate din alea toate cu NUP sau poate prescrise sau poate inventate, că noo, voi sunteți “corecții”;
7. sper că vă simțiți bine că v-ați trimis colegii (care NU au vină) peste oameni nevinovați;
D-zeu să vă ajute!
P.S. Luptați-vă cu mine, nu cu femei singure și copii minori.
Și acum:
agitație mareeee, băgați, că noo, vă tremură “chiloții” sau “scaunele”…
Stați liniștiți, eu nu mă lupt cu femei și copiii, pentru că am VERTICALITATE!
Succes.
Multumesc,
Andrei Kadas”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro