Întrebat, vineri, de jurnaliști dacă la un moment dat vaccinarea în rândul profesorilor și elevilor va fi obligatorie, ministrul Educației a răspuns negativ.
„Vaccinarea obligatorie nu a fost niciodată susținută de mine ca ministru al Educației. Îndemnul e una, vaccinarea obligatorie e alta. Hotărârea CNSU nu reglementează funcționarea școlilor, ci reglementează o serie de activități pentru care se face o distincție de la 3 la 6 la mie. Este înțeleasă nevoia de testare. O să vedem în ce măsură va fi acoperită dintr-o sursă sau alta, dar ea e necesară”, a explicat Sorin Cîmpeanu, vineri, într-o declarație de presă transmisă, vineri, de Digi24.
Reacția vine după ce Raed Arafat, șeful DSU, a declarat, miercuri, tot într-o intervenție la Digi24 că în opinia sa medicii, profesorii și cadrele militare ar trebui să se vaccineze anti-COVID-19. În caz contrar, ei ar trebui să se testeze obligatoriu o dată pe săptămână.
„Vaccinare obligatorie sau testare obligatorie o dată pe săptămână. Una din acestea două trebuie să fie. Adică, ești vaccinat, sau dacă nu ești vaccinat ești testat o dată pe săptămână. Acest lucru este minim. Acum poți să te vaccinezi oriunde vrei. Dacă ai ales să nu te vaccinezi, te testezi obligatori o dată pe săptămână”, a spus atunci Raed Arafat.
Tot miercuri premierul Florin Cîțu a anunțat că Guvernul discută introducerea vaccinării sau testării obligatorie a medicilor și profesorilor, după ce consilierul său onorific Nelu Tătaru a facut această propunere.
„Mergem în această directie, vedem care este cea mai bună măsură. Clar vom cere testare. Înțeleg că personalul medical este vaccinat în proporție de 70%. Vedem care este cea mai bună variantă”, a declarat premierul.