ComenteazăPotrivit cercetării realizate de Lindsay Broadbent, de la Școala de Medicină, Stomatologie și Științe Biomedicale de la Universitatea Queens, din Belfast. Broadbent, care studiază ea însăși infectarea cu SARS-CoV2, la baza imunității anumitor persoane în fața virusului se află inclusiv trăsăturile genetice.
Mai mult de 60% dintre persoanele din Marea Britanie au fost depistate pozitiv pentru COVID cel puțin o dată. Cu toate acestea, scrie cercetătoarea, se crede că numărul de persoane care au fost infectate cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, este mai mare. Rata calculată a infecțiilor asimptomatice variază în funcție de studiu, deși majoritatea sunt de acord că este destul de frecventă.
Chiar luând în considerare persoanele care au avut COVID și nu și-au dat seama de acest lucru, există încă un grup de persoane care nu au avut niciodată COVID, subliniază autoarea, iar motivul pentru care unele persoane par imune la COVID este o întrebare care a persistat pe tot parcursul pandemiei.
Explicația la îndemână
Cea mai simplă explicație este, spune Broadbent, că acești oameni nu au intrat niciodată în contact cu virusul.
Acesta ar putea fi cu siguranță cazul persoanelor care s-au protejat în timpul pandemiei. Persoanele cu un risc semnificativ mai mare de îmbolnăvire severă, cum ar fi cele cu afecțiuni cardiace sau pulmonare cronice, au avut parte de câțiva ani dificili.
Mulți dintre ei continuă să își ia măsuri de precauție pentru a evita expunerea potențială la virus. Chiar și cu măsuri de siguranță suplimentare, multe dintre aceste persoane au ajuns să aibă COVID.
Din cauza nivelului ridicat de transmitere comunitară, în special în cazul variantelor Omicron extrem de transmisibile, este foarte puțin probabil ca cineva care merge la serviciu sau la școală, care socializează și face cumpărături să nu fi fost în apropierea unei persoane infectate cu virusul, crede Lindsay Broadbent. Cu toate acestea, există persoane care au cunoscut niveluri ridicate de expunere, cum ar fi lucrătorii din spitale sau membrii de familie ai persoanelor care au avut COVID, care au reușit cumva să evite să fie depistate pozitiv.
Știm, din mai multe studii, că vaccinurile nu numai că reduc riscul de boală severă, dar pot, de asemenea, să reducă la aproximativ jumătate riscurile de transmitere a SARS-CoV-2 în gospodărie. Deci, cu siguranță, vaccinarea ar fi putut ajuta unele contacte apropiate să evite infectarea. Cu toate acestea, este important de reținut că aceste studii au fost efectuate înainte de apariția virusului. Datele pe care le avem cu privire la efectul vaccinării asupra transmiterii Omicron sunt încă limitate, explică ea.
Câteva teorii
O teorie legată de motivul pentru care anumite persoane au evitat infecția este că, deși sunt expuse la virus, acesta nu reușește să stabilească o infecție chiar și după ce a reușit să pătrundă în căile respiratorii. Acest lucru s-ar putea datora lipsei receptorilor necesari pentru ca SARS-CoV-2 să aibă acces la celule.
Odată ce o persoană a fost infectată, cercetătorii au identificat că diferențele în răspunsul imunitar la SARS-CoV-2 joacă un rol în determinarea severității simptomelor. Este posibil ca un răspuns imunitar rapid și robust să împiedice, în primă instanță, replicarea virusului într-o măsură ridicată.
Eficacitatea răspunsului nostru imunitar la infecție este definită în mare măsură de vârsta și de genetica noastră. Acestea fiind spuse, un stil de viață sănătos ajută cu siguranță. De exemplu, știm că deficitul de vitamina D poate crește riscul anumitor infecții. Faptul că nu dormim suficient poate avea, de asemenea, un efect negativ asupra capacității organismului nostru de a lupta împotriva agenților patogeni invadatori.
Genetica joacă un rol important
Oamenii de știință care studiază cauzele care stau la baza COVID sever au identificat o cauză genetică în aproape 20% din cazurile critice. La fel cum genetica ar putea fi un factor determinant al gravității bolii, constituția noastră genetică ar putea deține, de asemenea, cheia rezistenței la infecția cu SARS-CoV-2.
Autoarea mai scrie că cercetează personal infecția SARS-CoV-2 pe celule nazale de la donatori umani. Celulele, arată ea, sunt cultivate pe plăci de plastic pe care se adaugă virusul, iar apoi se investighează modul în care acestea răspund. „În timpul cercetărilor noastre am găsit un donator ale cărui celule nu au putut fi infectate cu SARS-CoV-2”, explică Lindsay Broadbent.
„Am descoperit câteva mutații genetice foarte interesante, inclusiv câteva implicate în răspunsul imunitar al organismului la infecție, care ar putea explica acest lucru. O mutație pe care am identificat-o într-o genă implicată în detectarea prezenței unui virus s-a dovedit anterior a conferi rezistență la infecția cu HIV. Cercetările noastre au fost efectuate pe un număr mic de donatori și subliniază faptul că încă nu am făcut decât să zgâriem suprafața cercetărilor privind susceptibilitatea sau rezistența genetică la infecții”, e de părere autoarea.
Există, de asemenea, posibilitatea, mai arată aceasta, ca o infecție anterioară cu alte tipuri de coronavirusuri să determine o imunitate cu reacții încrucișate. În acest caz, sistemul nostru imunitar poate recunoaște SARS-CoV-2 ca fiind similar cu un virus invadator recent și poate declanșa un răspuns imunitar. Există șapte coronavirusuri care infectează oamenii: patru care provoacă răceala comună și câte unul care provoacă SARS (sindromul respirator acut sever – n.a.), MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu – n.a.) și COVID.
Cât de durabilă poate fi această imunitate este o altă întrebare. Coronavirusurile sezoniere care au circulat înainte de 2020 au fost capabile să reinfecteze aceleași persoane după 12 luni.
„Dacă ați reușit să evitați COVID până în prezent, poate că aveți o imunitate naturală la infecția cu SARS-CoV-2 sau poate că ați fost doar norocoși. Oricum ar fi, este rezonabil să continuați să vă luați măsuri de precauție împotriva acestui virus despre care știm încă atât de puține lucruri”, conchide Broadbent.