Au plans cand au aflat ca presedintele Traian Basescu a semnat decretul de gratiere. Ieri, dupa aproape cinci saptamani de detentie, cele trei batrane inchise in Penitenciarul Colibasi, pentru o bucata de pamant, au iesit pe poarta inchisorii.
Aflate in celula lor din Penitenciarul Colibasi, Arges, doua dintre femeile inchise, Victoria Mihai (58 ani) si Veronica Gheorghe (68 ani), au primit ieri dimineata de la ziaristi vestea eliberarii. Femeile au inceput sa planga si nu mai stiau cum sa multumeasca pentru ca vor fi, in sfarsit, libere: ‘Nu credeam ca vom mai scapa vii din inchisoare. Toti se poarta bine cu noi, insa viata de aici e extrem de grea. Cele doua femei abia asteptau sa-i impartaseasca vestea buna si Filofteei Barbu (78 ani), mama Victoriei. Batrana se afla in tot acest timp la Spitalul Judetean Arges, unde i se schimba ghipsul de la mana. De la semnarea decretului pana la eliberarea propriu-zisa a fost doar o chestiune de ore. Dupa-amiaza, batranele – condamnate la cate un an si trei luni de inchisoare pentru ca nu au respectat o hotarare judecatoreasca si au continuat sa munceasca pamantul care nu era al lor – ieseau fericite pe poarta penitenciarului. Acasa, in Valea Danului, Floarea si Ion Mihai, nora si fiul Victoriei Mihai si nepotii Filofteei Barbu, le asteptau cu nerabdare. ‘Multumim in special ziarului Libertatea pentru ca ne-a sustinut. Nu le voi mai lasa sa munceasca pamantul ca sa nu mai ajunga la inchisoare, insa vom angaja un avocat si vom face tot ce ne sta in putere ca sa recuperam ce este al nostru. Vreau sa-i transmit presedintelui Traian Basescu numai sanatate si ii multumesc ca datorita lui, mama, bunica si matusa mea se vor intoarce acasa, ne-a spus Ion Mihai, fiul Victoriei.
Asteptate acasa cu tort
Familiile celor trei batrane din comuna argeseana Valea Danului se pregateau ieri sa le faca o primire pe cinste femeilor, cu tort si o masa plina de bunatati. ‘Am venit acasa la bunica noastra unde sotia mea va pregati un tort si o masa cu de toate. Vom da o mica petrecere in familie in cinstea eliberariii lor, ne-a spus Ion Mihai, fiul Victoriei Mihai.