ComenteazăRobyn Higley a urât întotdeauna septembrie. Este luna în care se întâmplă tot ce e mai rău, când trăirile ei, în general atât de optimiste și pline de zâmbete, în restul anului, devin sumbre și deprimante. Se simte tristă în septembrie, deși nu înțelege pe deplin de ce.
Cum a ajuns „copilul de la 11 septembrie”
Pe măsură ce se apropia comemorarea a 20 de ani de la evenimentele din 11 septembrie 2001, Robyn știa că acest septembrie va fi mai rău decât precedentele 19 pe care le-a trăit. Mass-media va repeta la nesfârșit imaginile acelei zile teribile, va fi o revărsare de fervoare patriotică și emoție, iar ea va primi și mai multă atenție decât în anii precedenți.
„Nu-mi place deloc”, spune ea. „Da, înțeleg, al 20-lea este important. Dar există atât de multe așteptări cu privire la ceea ce ar trebui să simt. Oamenii se așteaptă la acea fetiță îndurerată, care este atât de frântă. Dar am aproape 20 de ani, acum sunt mare”.
Este complicat să fii Robyn Higley pe 11 septembrie. Cum să se întristeze pentru tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată? Ce ar trebui să facă cu eticheta care i-a fost fixată de-a lungul vieții – „Copilul de la 11 septembrie” -, când ea însăși nici măcar nu era născută în acea zi tragică?
La 11 septembrie 2001, tatăl ei, Robert Higley – Robbie, așa cum era cunoscut de toți – a mers să lucreze la etajul 92 al turnului sudic de la World Trade Center din New York. Începuse o nouă slujbă în domeniul asigurărilor cu trei luni înainte, și a fost încântat în acea zi că i s-a cerut să ocupe funcția de director interimar.
Când turnul nordic a fost lovit, la 8.46 dimineața, Robbie a sunat-o pe soția sa Vycki și i-a spus că s-a întâmplat ceva rău în cealaltă clădire, dar el este bine. „A fost o conversație dureroasă și scurtă, când mă uit înapoi la ea”, a spus Vycki Higley.
Vycki a avut nevoie de timp pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. Soțul ei a ajutat la evacuarea a 12 dintre colegii săi, introducându-i într-un ascensor care a fost printre ultimele care au ajuns la parter înainte ca zborul 175 al United Airlines să lovească turnul sudic, la ora 9.03.
Robbie nu a mai reușit să se evacueze. El a ales să nu intre în lift, pentru că voia „să facă treaba unui lider”, a spus Vycki, și să se asigure că toți ceilalți sunt în regulă. Vycki a rămas văduvă pe 11 septembrie, o mamă singură, care se ocupa de fiica ei Amanda, în vârstă de patru ani, în timp ce era gravidă cu al doilea copil.
Când s-a născut Robyn, șapte săptămâni mai târziu, pe 3 noiembrie 2001, era deja cunoscută drept „bebelușul de la 11 septembrie”. Atât de mult a fost mediatizat cazul, încât ABC News a fost prezent în sala de nașteri când ea a venit pe lume.
„A fost hilar”, a spus Robyn. „Când mama a intrat în travaliu, a ajuns la spital și a aflat că ABC News o aștepta deja”.
Robyn Higley este unul dintre cei 105 copii care se aflau în pântece atunci când tații lor au fost uciși în atacurile teroriste. Ca membru al acestui „club”, a intrat în lume și a crescut într-un mediu în care identitatea ei fusese deja stabilită.
În copilărie, a început să înțeleagă că s-a întâmplat ceva important în ziua în care tatăl ei și-a pierdut viața, dar habar nu avea cum să proceseze informația.
„Știam despre ce este vorba pe 11 septembrie, dar nu știam cum ar trebui să mă simt. Acestea sunt întrebări foarte complexe pentru un copil de 5 ani”, a spus ea.
Vycki a fost la fel, a trebuit să înfrunte provocarea de a crește singură două fete și a trebui să le explice de ce toată atenția se îndreaptă asupra lor pe 11 septembrie.
„Nimeni nu a dat nimănui o carte”, a spus ea. „Nu a existat un manual al Turnurilor Gemene care să ne spună ce să facem, cum să creștem doi copii mici care și-au pierdut tatăl în acest eveniment tragic”.
„Se așteptau să vreau simpatia și mila lor”
Au existat probleme între Robyn cu sora ei mai mare, Amanda. Au fost cele mai bune prietene și extrem de apropiate, dar experiențele lor contrastante de la 11 septembrie – Amanda în vârstă de 4 ani, Robyn încă nenăscută – au dus la tensiuni și rivalități.
„Există multă gelozie între ele”, a spus Vycki. „În copilărie, ca un copil născut după 11 septembrie, fără tată, Robyn a primit toată atenția presei, ceea ce a enervat-o pe Amanda. Dar Robyn este geloasă că Amanda a avut patru ani cu tatăl lor, iar ea nu a avut nimic”.
De fiecare dată când se făcea 11 septembrie, lumina reflectoarelor cădea pe Robyn. „A fost îngrozitor în tot liceul. Oameni care nici măcar nu erau prietenii mei veneau la mine și îmi spuneau: Hei, ce mai faci? Ești bine? Și o spuneau într-un fel în care se așteptau să vreau simpatia și mila lor”.
Uneori, avea sentimentul straniu că oamenii doreau să izbucnească în lacrimi sau să aibă o cădere dramatică. „Au vrut să mă prăbușesc. De fiecare dată când apăreau imagini de la 11 septembrie cu momentul în care a căzut primul turn și reacționam, vedeam cum toți ochii gravitează spre mine”.
Anul acesta, pentru prima dată, pe 11 septembrie, Robyn, Amanda și Vycki vor participa la comemorarea oficială de la Ground Zero. După ce a evitat evenimentul difuzat la nivel mondial atât de mult timp, Vycki a spus că a ajuns la concluzia că „acesta pare anul potrivit pentru a face acest lucru”.
Lucru care deja îi provoacă o anumită suferință lui Robyn. La șapte săptămâni după cea de-a 20-a comemorare, va împlini ea însăși 20 de ani, iar asta a făcut-o să se gândească că nu se află la mulți ani distanță de 29 de ani, vârsta la care tatăl ei murea, pe 11 septembrie 2001.
„Copiii 9/11”
Cei 105 bebeluși de la 11 septembrie sunt doar o parte al unei comunități mult mai mari de copii care au pierdut un părinte în turnurile gemene, la Pentagon sau la bordul zborului 93 al United Airlines, care s-a prăbușit într-un câmp lângă Shanksville. În concluzie, aproximativ 3.051 de copii au rămas îndurerați – majoritatea, de moartea tatălui lor, dat fiind că șapte din opt victime de la 11 septembrie erau bărbați.
În ultimii 20 de ani, Terry Sears se cufundă în lumea copiilor de la 11 septembrie. Ea este director executiv al „Childrens Tuesday”, o organizație non-profit înființată la câteva zile după atacurile teroriste, cu misiunea de a oferi sprijin și vindecare pe termen lung copiilor rămași orfani.
În perioada premergătoare comemorării, Sears a revăzut înregistrări vechi, filmate de organizația caritabilă în primii ani, când îi duceau pe copii în excursii de o zi. Ceea ce a lovit-o cel mai mult este pur și simplu amploarea pierderii.
„Ai un picnic în New Jersey sau o petrecere pe plajă în Long Island și se prezintă sute de copii care toți au pierdut un părinte în acea zi. A fost o pierdere atât de amplă. Privind filmările astăzi, încă este copleșitor”.
De-a lungul anilor, Sears a ajuns să cunoască experiențele împărtășite între copii. Una dintre cele mai puternice a fost imaginea mereu prezentă din 11 septembrie, senzația că nu ai putut să scapi de tragicul eveniment oricât ai fi încercat.
„Este la știri în fiecare zi. Cum ai început să te uiți la televizor după școală, imaginile cu clădirile care se prăbușesc tot revin. Deci, pentru copiii din 11 septembrie, poveștile lor au fost redate în public, în fiecare zi, timp de ani”.
Sears a remarcat o altă experiență comună puternică pe care Robyn Higley a articulat-o și ea – tirania așteptărilor celorlalți. „Atâția copii din 11 septembrie mi-au spus că de-a lungul anilor vor încerca doar să fie ei înșiși”, a spus Sears. „Primesc un nou loc de muncă și sunt dezamăgiți când cineva le spune: Am auzit că ți-ai pierdut tată. Pentru că ei nu doreau mila lor, ci voiau doar să fie normali”.
Toți copiii de la 11 septembrie au avut lupte de dus de-a lungul anilor și au avut nevoie de sprijinul unor terapeuți. În copilărie, Robyn a avut crize severe de paranoia. Avea anxietate de separare de mama ei și intra într-un cinematograf numai după ce cineva îl cerceta și declara că este în siguranță.
Odată cu trecerea anilor, spune Robyn, aprecierea față de tatăl pe care nu l-a cunoscut niciodată a crescut. Când era mică, el era doar o fotografie pentru ea; acum, ea i-a concretizat profilul într-o ființă umană completă.
Având în vedere toate lucrurile prin care a trecut, Robyn este uimită de cât de bine a evoluat. Copilul de la 11 septembrie s-a metamorfozat într-o femeie independentă, puternică. „Sunt extrem de surprinsă de cât de bine m-am dezvoltat, având în vedere cât de mult a fost împotriva mea”.
Are doar două regrete. Tânjește ca tatăl ei să fie în preajmă pentru a o vedea înflorind. „Mi-aș dori să poată vedea cât de mândră sunt de mine”.
Celălalt regret se referă la 11 septembrie în sine. Doar ocazional, își permite să reflecteze la modul în care Robbie și-a sacrificat propria viață pentru a-i salva pe alții. „A fost un erou și îmi place asta”, a spus ea. „Dar sunt momente în care mă enervez – de ce nu a intrat în acel lift?”.