În urmă cu mai puţin de o lună, după o vizită pe şantierul Autostrăzii Bucureşti- Ploieşti (A3), reprezentanţii Ministerului Transporturilor se băteau cu pumnii în piept că mult visata şosea va fi gata la jumătatea lunii mai, adică…ieri. Bineînţeles că în prezent mai degrabă se poate planta porumb decât să se circule cu maşina pe multe porţiuni de pe această autostradă. De altfel, Libertatea v-a prezentat încă de la sfârşitul lunii trecute, când s-a făcut anunţul, imagini de pe şantier, care ilustrau mai mult decât evident că autostrada nu poate fi inaugurată în câteva săptămâni. Doar reprezentanţii ministerului “nu au observat” porţiunile de drum neasfaltate, podurile aflate la jumătatea construcţiei şi zecile de hibe de pe şantier! Următorul termen de “finalizare” nu a fost încă anunţat, dar, oricum, cine ar mai crede în el…?!
A3 a costat 10 milioane de euro pe kilometru
Autostrada Bucureşti – Ploieşti este o porţiune de 62 de kilometri din Autostrada A3, care va lega Capitala de Ploieşti. Ea va fi însă mult mai lungă, continuându-se până la Braşov, Sighişoara, Târgu Mureş, Turda, Cluj-Napoca, Borş şi va fi legată de o autostradă din Ungaria. Pentru porţiunea Bucureşti – Moara Vlăsiei, în lungime de 19,5 kilometri, s-au alocat 191 de milioane de euro, adică aproximativ 10 milioane de euro/km, iar lucrările au început în 2008. La porţiunea Moara Vlăsiei – Ploieşti, lungă de 42,5 kilometri, s-au alocat 238 de milioane de euro, iar lucrările au început de mai bine de 5 ani!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro