Guvernul de la Budapesta nu a luat măsuri drastice de austeritate şi a depăşit deficitul bugetar stabilit. Aceasta a fost motivaţia instituţiilor financiare internaţionale, atunci când au decis să suspende acordarea ajutorului financiar către această ţară.
Guvernul ungar a anunţat că nici nu va introduce noi măsuri de austeritate, considerând că acestea sunt principalul motiv al scăderii economice şi al şomajului ridicat.
Imediat după rezilierea înţelegerii dintre FMI şi autorităţile maghiare, moneda naţională a Ungariei, forintul, s-a prăbuşit.
Analiştii spun că, prin comparaţie cu Ungaria, care supravieţuieşte şi fără banii de la FMI, dacă instituţia financiară internaţională s-ar răzgândi şi în privinţa ţării noastre, iar următoarea tranşă de bani, care ar trebui să ajungă în septembrie, ar fi sistată, România ar fi în faliment.