13 comentarii„E obscen să pui în discuție dreptul unui scriitor de a scrie ce și cum vrea, în aceeași măsură în care e obscen să pui în discuție dacă se cuvine ca romii să fie liberi sau în robie”, a transmis poetul și prozatorul T.O. Bobe, într-o postare pe Facebook. De asemenea, alți scriitori români au intervenit pentru a-i lua apărarea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, după ce Valeriu Nicolae a scris în Libertatea un text de opinie prin care susține că „în primele cinci povestiri e un rasism atât de violent că mi s-a făcut fizic rău”. Dezbaterea din Libertatea a adunat reacții de la Mircea Cărtărescu, Adela Greceanu, Ana Maria Sandu, Arthur Suciu, Florin Lăzărescu, Andrei Oișteanu și alți oameni de cultură.
Bogdan-Alexandru Stănescu i-a răspuns lui Valeriu Nicolae, după ce a fost criticat de acesta că folosește o descriere generalizatoare și brutală a romilor, într-un text de opinie publicat tot în Libertatea, intitulat „Ciocanul și cuiele”. Scriitorul a explicat pe larg cum și-a construit romanul. El afirmă, printre altele:
„Nu pot îndruma tipul de lectură al fiecărui cititor. La fel, îmi asum din start faptul că orice voi scrie și cam orice se scrie în categoria literaturii «adevărate» va răni sensibilitatea cuiva. E inevitabil: venim, fiecare dintre noi, cu un bagaj emoțional care are nevoie de o maturitate serioasă pentru a fi ignorat în contact cu emoțiile și sensibilitățile celorlalți”.
Mircea Cărtărescu: „Ce nu pot accepta este însă delațiunea”
Mai mulți scriitori români au intervenit în dispută și și-au exprimat opiniile pe Facebook, majoritatea fiind în dezacord cu acuzațiile de rasism ale activistului Valeriu Nicolae.
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost unul dintre cei care au reacționat la acuzațiile aduse lui Bogdan-Alexandru Stănescu. „Polemica dintre «autonomia esteticului» și «arta cu tendință» e străveche la noi și n-o să se încheie foarte repede, mai ales în tulburele context internațional de azi. Lucrurile sunt aici discutabile și disputabile. Ca scriitor, știu prea bine cine are dreptate, dar accept că pot fi și alte puncte de vedere. Ce nu pot accepta în recentul scandal literar de la noi (și niciunde în altă parte) este însă delațiunea. Într-o formă sau alta a ei, delațiunea a distrus mereu cariere și uneori vieți. Chiar infirmată de o mie de ori, chiar demantelată până la capăt, din delațiune tot va rămâne ceva, care de multe ori va urmări victima pentru toată viața. Iar eu sunt mereu solidar cu victima, de data aceasta un scriitor pe care îl prețuiesc.”
„Pui în discuție dreptul fiecăruia de a face ce vrea cu mintea și cu corpul său?”
„Sper să fie ultimul lucru pe care îl spun despre acest subiect. Și îl spun doar pentru că, din păcate, văd că mulți oameni, unii dintre ei literați, scriitori, traducători etc consideră necesară o discuție, încă o discuție între BAS (n.r. Bogdan-Alexandru Stănescu) și VN (n.r. Valeriu Nicolae). Or, cred, fie și fără tărie, doar cu o cafea alături, că unele discuții nu pot fi purtate, pentru că sînt obscene. E obscen să pui în discuție dreptul unui scriitor de a scrie ce și cum vrea, în aceeași măsură în care e obscen să pui în discuție dacă se cuvine ca rromii să fie liberi sau în robie.
Dau exemplul ăsta, că poate îl pricepe mai bine domnul VN. Dar sînt multe alte subiecte pe care e complet nerușinat să le pui în discuție. Pui în discuție dreptul la viață? Pui în discuție dreptul fiecăruia de a face ce vrea cu mintea și cu corpul său? Pui în discuție dacă e mai bine să trăim într-o democrație imperfectă sau într-o dictatură pe zi ce trece mai perfectibilă? Pui în discuție introducerea pedepsei cu moartea? Rămîn la părerea că există un prag dincolo de care a pune unele lucruri în discuție devine o mare, mare nerușinare”, a scris T. O. Bobe pe pagina sa de Facebook.
„…așa ajungem la arderea cărților. Sau la cenzură”
La rândul său, Adela Greceanu, scriitoare și jurnalistă de radio, s-a alăturat discuției: „Eu cred că nu-i bine să-i cerem literaturii să fie o instanță moralizatoare, să dea verdicte, sau să arate doar partea frumoasă, doar reușitele unei societăți. Fiindcă atunci o cenzurăm. Eu cred că literatura oferă o descriere chiar a lumii prezente sau trecute (sau viitoare, da) sau încearcă să ofere. Și acum nu dau lecții, ci doar spun, așa, simplist, cam școlărește, ce cred eu că face literatura, printre altele”.
„Din această poziție a mea față de literatură, îl ascult și îl cred pe Valeriu Nicolae că l-a durut să asiste din nou la scene care, poate, l-au traumatizat, să citească vorbe care l-au rănit profund. Și-mi pare rău pentru suferința lui. Dar n-aș vrea ca reacția unui cititor căruia i s-au activat traume vechi citind un text literar să provoace, la rândul său, răni”, a continuat Adela Greceanu.
Aceasta respinge ferm opinia unora că ar trebui interzise cărțile autorului, ceea ce oricum Valeriu Nicolae nu ceruse. „Cum, de pildă, s-a întâmplat acum. Au fost comentatori care au cerut interzicerea cărții lui BAS sau măcar scoaterea pasajelor citate. Sau să fie sesizat CNCD. Pentru că așa ajungem la arderea cărților. Sau la cenzură. Am mai trecut pe acolo și nu e bine”, a continuat Adela Greceanu.
„Din gîlceava asta, lumea nu iese nici mai frumoasă, nici mai bună, nici mai dreaptă, ci doar mai ipocrită”
Ana Maria Sandu, scriitoare și jurnalistă, care s-a alăturat dezbaterii crede că „activiștii vor vrea ca cei vinovați pentru cuvintele citite să plătească, tot mînați de bune intenții”.
„Doar că, din gâlceava asta, lumea nu iese nici mai frumoasă, nici mai bună, nici mai dreaptă, ci doar mai ipocrită. Din contră, ajungem să vedem vrăjitoare acolo unde nu sînt și, cu cele mai bune intenții, îi cerem artei moralitate. În caz contrar, i se intentează procese pentru incorectitudine și moravuri grele. Nu că asta nu s-ar mai fi făcut, deci nimic nou sub soare”.
„De discutat trebuie discutat”
„Valeriu Nicolae se folosește demult de tehnica «vă fac din vorbe» – adică o tehnică care nu e despre adevăr ci despre putere. Ceea ce pe zona politică merge dar aici, of… Intră de data aceasta într-un domeniu în care nu este incompetent și pe al cărui spațiu oamenii chiar lucrează cu «vorbele».
Dar de discutat trebuie discutat. Însă nu de pe poziția «te fac din vorbe» sau de putere – suntem cu toții băieți educați, culți, bine crescuți: «nu punem botu» chiar dacă istoria ne permite, căci cu toții venim de jos.
Deontologic e bine să rămânem la idei, argumente și fapte – nu la oameni. Merită o discuție tema ridicată”, a transmis și scriitorul Vasile Ernu, colaborator al ziarului Libertatea.
„Avem noi rasiștii noștri, dar nu sunt acolo unde se uită acum Valeriu Nicolae”
„Îi cunosc și pe Bogdan-Alexandru Stănescu, și pe Valeriu Nicolae și mărturisesc, deși credeam că nimic nu mă poate mira în spațiul public românesc, astăzi, ceva mai devreme, când am citit articolul lui Valeriu, am fost mirată. Asta deoarece «Copilăria lui Kaspar Hauser» este una dintre cărțile mele preferate din literatura română contemporană și martori îmi sunt mulți prieteni că le-am recomandat-o ca atare din 2017 încoace. Nu cred că mai e cazul să adaug că niciodată n-am văzut-o ca pe o carte rasistă”, a transmis și Luminița Corneanu, critic literar.
A continuat: „După cum, știindu-l pe Valeriu, îmi dau seama ca reacția lui vine din niște răni autentice foarte profunde și mai știu și cum e când vezi negru în fața ochilor și-ti pierzi instinctele firești de a-ți chestiona opiniile, gen: «Bă, dar nu cumva îmi scapă ceva, oare toți ăștia de l-au premiat și îl apreciază pe BAS îs tâmpiți sau rasiști?»
„Acuma, nu știu dacă suntem tâmpiți, dar rasiști sigur nu suntem mulți dintre noi.”
Luminița Corneanu:
„Și mai știu la fel de bine că e o preocupare autentică a lui Valeriu și nu o modalitate de a se băga în seamă, pentru a avea și noi rasiștii și cancelații noștri. Sper ca Valeriu să citească cu inima deschisă toate reacțiile de azi ale scriitorilor și mai ales pe a lui BAS. Avem noi rasiștii noștri, dar nu sunt acolo unde se uită acum Valeriu”, a mai spus criticul literar.
„Să zici că e rasist înseamnă să nu înțelegi ce a vrut să scrie”
Arthur Suciu, scriitor și publicist, vorbește despre cheia în care ar trebui să citim literatura. „Dincolo de faptul că sunt scoase din context anumite lucruri, Nicolae face confuzia cea mai incultă, dar și mai comună a cititorilor de literatură, anume între autor și narator. Chiar și atunci când povestirea e scrisă la persoana întâi, autorul și naratorul rămân două instanțe diferite, care nu pot fi confundate. Acest lucru e valabil și în ipoteza în care autorul însuși ar pretinde că ceea ce scrie el e perfect adevărat. Aviz amatorilor: nu mai căutați în romane autorul, e ceva naiv și prostesc.”
De aici, discuția s-a bifurcat și către statutul scriitorului român. „Înainte de orice, aș vrea să fac o observație tristă: există un respect tot mai scăzut pentru creatori. În ultima vreme, observ din ce în ce mai des o privire oblică: «prea sensibil», «prea mofturos», «prea poet», «prea artist». Pe lângă faptul că munca artistului rămâne subplătită sau neplătită deloc”, spune Cecilia Ștefănescu, prozatoare și publicistă.
Aceasta vorbește și despre rolul literaturii într-o societate: „Ca să denunți sau să arăți o malformație socială, nu o ascunzi sub preș sau o blamezi ca la ședințele de partid, ci o arăți în manifestarea ei. Altfel, poveștile ar trebui să excludă cu totul criminali, rasiști, dictatori, pedofili, misogini, ultrași, naționaliști etc. Cum să vorbești despre misoginism (masculin sau feminin) decât construind un personaj care să fie misogin în toate aspectele lui? La fel cu rasismul.”
Cezar Amariei, scriitor și jurnalist se uită în curtea școlii pentru explicații: „Cred că o bună parte din modul cum se raportează cititorul la opera literară vine din semințele percepției, sădite în școală: ce-a vrut să spună autorul? Din această nevoie involuntară, programată educațional, de a identifica absconsul iau naștere tot felul de monștri ai corectitudinii”.
„Ce insinuați? Că evreii și afro-americanii sunt puternici și controlează discursul public?
Scriitorul Florin Lăzărescu merge și analizează textul lui Valeriu Nicolae, pornind de la retorica acestuia potrivit căreia dacă autorul ar scrie la fel despre evrei sau afro-americani, reacțiile ar fi diferite: „În fond, ce insinuați cu aceste întrebări retorice, ce afirmați tăcut când le puneți? Că, dacă BAS ar fi scris despre evrei sau afro-americani, ar fi încurcat-o cu aceștia? Că evreii și afro-americanii vi se par periculoși? Credeți că e nevoie de curaj să scrii despre evrei și afro-americani? Sunteți de părere că premiile literare se dau cu aprobare de la evrei și afro-americani? Că – ce păcat, spre deosebire de romi! – evreii și afro-americanii sunt puternici și controlează discursul public?”
Aici s-a oprit și scriitorul Andrei Oișteanu, el însuși de origine evreu, și a făcut referire la Umberto Eco, scriitor care a fost acuzat de antisemitism în romanul său „Il cimitero di Praga” (2010), fiindcă „personajul principal al romanului, Simone Simonini, prezenta la persoana întâi forme de antisemitism visceral.”
Scriitorul român povestește că a participat la lansarea romanului lui Eco la Târgul de Carte de la Ierusalim (2011), unde și acesta și-a lansat și el volumul „Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other East-European cultures” (Nebrasca University Press, 2009).
„De fapt, miza cărţii lui Umberto Eco este de a demonta, nu de a promova, mecanismele de generare şi de supravieţuire tenace a clişeelor şi legendelor antisemite. (…) Cred că cei care îl acuză pe Umberto Eco de antisemitism nu au citit cartea cu atenţie sau nu au citit-o până la ultimele ei rânduri, fără de care romanul ar fi rămas neterminat: „Dacă mă gândesc bine – conchide Umberto Eco –, Simone Simonini, deşi este rezultatul unui colaj, fapt pentru care i-au fost atribuite lucruri făcute în realitate de persoane diferite, într-un fel a existat şi el. Ba mai mult, ca să spunem totul, el se află încă printre noi“, este un fragment din recenzia la cartea lui Eco făcută de Andrei Oișteanu în revista „22”.