Iată ce-ţi trebuie, ca să-ţi fie drag să-ţi petreci timpul liber pe balcon:
– o măsuţă, scaune sau fotolii, ideal pliabile sau rabatabile; măsuţa de colţ sau care se montează direct pe perete economiseşte mult spaţiu
– pernele decorative, în culori tari, pentru a înviora atmosfera, pot înlocui scaunele, iar un taburet din fibre lemnoase poate suplini măsuţa de cafea
– o canapea mică şi câteva perne, pe un balcon ceva mai mare, oferă maximum de confort
– o etajeră cât mai simplă, dar oferind un spaţiu de depozitare cât mai generos, va găzdui ghivecele cu flori, cărţile, ziarele şi revistele, setul pentru cafea etc.; reţine că o etajeră cu picioare reglabile va fi mai stabilă dacă podeaua e denivelată
– alternativa măsuţei, a scaunelor şi fotoliilor pe un balcon foarte mic este băncuţa cu sau fără panou de perete (cele două piese pot fi folosite şi separat)
– pardoseala – ideal din gresie, ca să păstreze răcoarea – “cere” un covoraş sau, pentru un aer rustic, o rogojină
– pentru o lumină discretă şi… ieftină, ia lămpi LED pe bază de energie solară
– şi, în fine, vedetele balconului: plantele, cât mai multe şi mai colorate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News