Aparitia, ieri, a articolului legat de posibila nunta de anul viitor a lui Andrei Hrebenciuc cu Elena Basescu a starnit reactii din partea tuturor partilor implicate. Cei doi indragostiti au negat ca acest lucru ar fi adevarat, spre mirarea ‘nasului’ Gigi Becali, autorul afirmatiei.
Elena Basescu ne-a contactat ieri si a tinut sa ne informeze ca nu are de gand sa se marite anul viitor cu Andrei Hrebenciuc. Se pare ca, in eventualitatea in care acest lucru se va intampla, fata lui Basescu nu-l doreste nas pe latifundiarul din Pipera. La randul sau, Andrei Hrebenciuc ne-a declarat ca, desi il respecta foarte mult pe domnul Gigi Becali, considera ca ceea ce a afirmat finantatorul Stelei despre faptul ca ii va fi nas e o simpla gluma de-a acestuia.
Contactat telefonic, Gigi Becali s-a aratat dezamagit de atitudinea celor doi, dar mai ales a lui Andrei, pe care il considera ca si nepotul lui. ‘Sunt surprins de reactia lui Andrei’, ne-a spus, vizibil deranjat, patronul Stelei. ‘Nu stiu de ce s-a sucit acum Andrei in ceea ce priveste nunta. Probabil ca l-a incalecat Elena si l-a influentat cumva, mai ales ca o fi avut si Basescu vreun cuvant de spus. Pe Andrei l-am luat cu mine si la Monte Carlo, avem o relatie buna, dar daca el nu mai vrea sa-l cunun, nu e nici o problema, ca doar am si alte treburi mai importante decat sa ma tin de nunti. E treaba lui ce face, eu nu ma bag’, a incheiat Gigi Becali.
S-a suparat taticul Base?
Reactiile extrem de vehemente ale celor doi indragostiti ar putea fi explicate prin relatiile incordate pe care Traian Basescu le are cu Gigi Becali. In trecut, presedintele si patronul Stelei pareau legati de o adevarata prietenie, se sustineau reciproc, celebra fiind scena in care Basescu a petrecut cu Becali la un restaurant din Bucuresti dupa o victorie a Stelei. De aceasta prietenie s-a ales insa praful. La aceasta se adauga si antipatia profunda pe care ‘socrul mic’ o are pentru adversarul sau politic Viorel Hrebenciuc, tatal lui Andrei. De altfel, intr-o declaratie acordata ieri de Elena Basescu pentru Mediafax, aceasta spunea: ‘Mi se pare ca este un mod josnic prin care Becali incearca sa-l sicaneze pe tatal meu, folosindu-se de numele meu’.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro