Dosarul Zambaccian aduce in atentia procurorilor tot mai multi oameni politici. Pentru prima oara a fost anuntata punerea sub urmarire penala a unui inalt demnitar pentru fapte de coruptie: Adrian Nastase. Apoi, DNA anunta ca mai sunt cercetate alte 5 persoane in dosar. Urmeaza Dana Nastase, sotia fostului premier.

La numai o zi, fostul deputat Gabriel Bivolaru este transferat intr-un penitenciar din Bucuresti pentru a fi audiat. El a detinut terenul care a intrat ulterior in posesia lui Nastase.  Intre timp este pusa sub acuzare si Irina Jianu, fost inspector general de stat si presedintele Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat, aflat in subordinea ministerului condus de Miron Mitrea. Cercetarile se extind si luni a venit randul lui Mitrea sa primeasca citatie. Sergiu Sechelariu e un alt pion important din acest dosar, el fiind constructorul blocului din Zambaccian. Surse  au precizat ca el ar fi fost cel care l-a denuntat pe Nastase. Intr-o declaratie la Realitatea TV fostul secretar de stat a negat aceasta acuza. 

Adrian Nastase este acuzat de luare de mita in dosarul Zambaccian. Imediat este citata pentru complicitate la luare de mita Dana Nastase, sotia fostului premier. Reactia lui Nastase nu intarzie. Se autosuspenda din partid. Procurorii anticoruptie cer perchezitionarea caselor lui Nastase din strada Zambaccian si comuna Cornu. Cererea de perchezitie este respinsa, culmea, de Biroul Permanent prezidat de Adrian Nastase. La randul sau, presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca ar fi fost preferabil ca Adrian Nastase sa se fi abtinut de la votul dat de Biroul Permanent al Camerei.

Cercetarile se extind. Miron Mitrea primeste o citatie de la DNA si afla ca e pus sub invinuire in acelasi dosar. “Intr-adevar am primit citatia pe data de 7 februarie. Mi se transmite sa ma prezint la DNA, in calitate de invinuit, pe 22. Probabil vor sa-mi aduca la cunostinta invinuirile. Totusi, nu inteleg de ce sursele din DNA fac publice anumite aspecte din dosarele pe care le instrumenteaza. O sa ma prezint sa vad de ce sunt acuzat. Cred totusi ca la mijloc e o neintelegere”, ne-a declarat luni seara Miron Mitrea. Nastase crede ca Mitrea nu ar fi implicat in dosarul Zambaccian, in cazul secretarului general al PSD fiind vorba, probabil, de un alt dosar. Conform unor surse judiciare, Mitrea mai este cercetat de DNA in alte trei dosare.

E audiat si Sergiu Sechelariu, in calitate de martor. Fratele fostului primar bacauan, a carui firma Conimpuls Bacau s-a ocupat de ridicarea cladirii din Zambaccian, il acuza pe Nastase ca nu a achitat intreaga suma de bani pentru constructie si pune la dispozitia procurorilor toata documentatia. “Nu am facut autodenunt. Adrian Nastase a platit pana acum firmei Conimpuls 29 de miliarde si mai are de achitat inca 4 miliarde”, spune Sechelariu. In guvernul Nastase, bacauanul a ocupat postul de secretar de stat la Transporturi, iar vicepresedinte al firmei constructoare era Irina Jianu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News