Suntem o familie numeroasa, eu sunt divortata si am in intretinere doua fete, amandoua eleve de liceu. Sotul meu (nelegitim) a ramas vaduv acum 4 ani si are si el copii. Este sofer profesionist, cu o vechime in munca de 22 de ani. Pana de curand a fost angajat al unei mari firme de constructii din Bucuresti. Are multa experienta, capacitate de discernamant si mai este calificat „mecanic auto”, ceea ce in meseria lui constituie un avantaj. Masina pe care a fost angajat e o betoniera foarte veche si din punct de vedere tehnic are un grad mare de risc in trafic. In urma cu 2 luni, sotul meu a fost detasat la Tecuci, unde trebuia sa transporte beton, insa starea precara a masinii a dus la intarirea betonului. Sotul meu nu a mai putut sa mai ajunga la destinatie, sa descarce betonul. 5 mc de beton s-au intarit si a trebuit sa vina la Bucuresti cu masina incarcata cu beton intarit. La garajul societatii a primit o alta masina, tot veche si a patit acelasi lucru. In aceasta situatie, apropiindu-se ziua de salariu, sotul meu a trebuit sa accepte o situatie de compromis, impusa de directorul societatii, si anume sa semneze un act conceput de acesta si care continea urmatoarele: pentru ca sa-i fie acordate drepturile banesti pentru luna iunie a.c. trebuia sa se oblige sa sparga betonul intarit in cea de-a doua betoniera. Stiindu-se fara nici o sursa de venit sotul meu a semnat respectivul act, insa nu a reusit sa sparga decat 2-3 zile, dupa care a trebuit sa intrerupa activitatea pentru ca i s-a facut rau. A fost transportat la spitalul CFR II, i-a fost eliberat un certificat medical. Banii pentru zilele de concediu de odihna pe anul trecut i-au fost retinuti si a avut greutati in finalizarea notei de lichidare, iar cartea de munca i-a fost retinuta pana cand se intoarce sa sparga betonul.
Va rog sa ma ajutati. Patru dintre copii, elevi, asteapta rechizite si toate cele necesare pentru noul an scolar. As vrea ca aceste randuri sa ajunga si sub ochii directorului societatii de constructii din Bucuresti, cu speranta ca poate se sensibilizeaza.
Dumitrascu Bucuresti