Gata! Spaniolii s-au saturat de noi! In primavara, Ruben Ibanez Bordonau, vicepresedintele provinciei valenciene, declara in exclusivitate pentru Libertatea ca romanii ar trebui sa stea acasa la ei. Acum, avertismentul a devenit o realitate sumbra. Guvernul de la Madrid a luat, zilele trecute, decizia ca Spania sa nu mai ofere locuri de munca muncitorilor romani.
Chiar daca decizia politica nu a fost inca pusa in practica, ea a facut, deja, primele victime. In fabricile de faianta si gresie s-au facut zeci de concedieri, mai-marii hotelurilor si-au ‘subtiat’ la limita personalul, iar zeci de santiere ori si-au inchis portile, ori lucreaza doar cu cativa oameni. Fireste, primii vizati au fost romanii. ‘Ce, vrei sa-i dea afara pe ai lor? Eu sunt aici de patru ani si jumatate, dar este greu. Barul abia daca-mi merge, iar viata e din ce in ce mai scumpa. Imigrantii care vin acum in Spania sunt victime sigure! Daca nu vin la sigur, nu au nici o sansa’, spune Octavian Irimia, un ploiestean de 33 de ani, unul dintre cei 750.000 de romani inregistrati oficial in Spania.
Astfel, acest colt din Europa, un adevarat rai colonizat de romani, a fost transformat intr-un loc neprimitor pentru imigranti. ‘Nu mi se pare rezonabil ca in Spania, unde avem 2,5 milioane de someri, sa recrutam forta de munca din alte tari’, a tunat Celestino Corbacho, ministrul spaniol al muncii .
Manifestatii impotriva conationalilor nostri
‘Intr-o tara cu peste 2,5 milioane de someri, autoritatile de la Madrid au inceput sa ia masuri dure. Daca exodul necontrolat al romanilor continua, ne putem astepta la miscari de strada sau chiar manifestatii violente anti-romanesti’, este de parere deputatul PDL William Branza (foto).
Parasesc in numar mare Spania
Potrivit postului de televiziune spaniol Antena 3 Noticias, zilele trecute, tot mai multi romani au inceput sa-si faca bagajele si sa paraseasca Spania. Conationalii nostri au inteles ca peninsula iberica nu le ofera o viata mai buna decat Romania.