Ne-au mai luat două maşini la «Super Cazinoul Libertatea»
Libertatea nu mai termină premiile! Încă două Citroën Nemo au fost câştigate de doi cititori fideli ai ziarului nostru, care au jucat la “Super Cazinoul Libertatea”. Este vorba de un pensionar din Galaţi şi de un jandarm din Vălenii de Munte.
Gheorghe Ion Ivan, 35 de ani, jandarm din Vălenii de Munte – Prahova:
“Sunt cel mai fericit! Nu voi mai face naveta cu trenul de la Văleni la Sinaia. De acum voi parcurge cei 100 de kilometri cu cea mai tare maşină”, ne-a spus Gheorghe, un alt cititor al Libertăţii care ne-a luat şi el un autoturism.
“Soţia mea era la serviciu când am sunat- o să-i dau marea veste şi nu m-a crezut până n-a ajuns acasă. Iar vecinii mei au început toţi să cumpere câte 5-6 ziare fiecare, să câştige şi ei o maşină. Sunteţi cei mai tari”, ne-a mai spus Gheorghe Ion Ivan, din Vălenii de Munte, unul dintre câştigătorii la “Super Cazinoul Libertatea”.
Corneliu Ciupercă, 61 de ani, pensionar din Galaţi:
“Dacă joci, câştigi. Dacă nu, te uiţi la mine cum plec cu premiile acasă”, spune Corneliu Ciupercă, din Galaţi, care “a fugit” recent de la noi cu unul dintre autoturismele Citroën Nemo, câştigat la “Super Cazinoul Libertatea”.
“Vă citesc de 20 de ani şi iată că m-aţi făcut fericit. Am câştigat o supermaşină, pe care o voi face cadou fiicei mele, care are 22 de ani. De acum încolo, voi participa la toate concursurile de la Libertatea şi am convingerea că voi mai câştiga ceva de valoare”, ne-a spus fericitul beneficiar al premiului nostru.