De două săptămâni nu mai are nici o veste de la soţul ei, iar autorităţile române nu i-au spus nimic despre stadiul negocierilor.

Magda, soţia lui Adrian Hududui, căpitanul unui vas sub pavilion grecesc sechestrat în Golful Aden de piraţii somalezi pe 22 februarie a.c., e extrem de îngrijorată. Până acum două săptămâni reuşea în fiecare noapte să vorbească la telefon cu soţul ei. “Chiar dacă era speriat, faptul că îi auzeam vocea mă liniştea”, a povestit femeia.

În ultima perioadă însă, ea nu a mai primit nici un semn de viaţă. “Nu ştiu absolut nimic. Stau cu sufletul la gură tot timpul, tresar când sună telefonul. Nici nu concep să nu se întoarcă acasă. Sper şi cred că lucrurile or să se rezolve”, a mai spus femeia, mamă a doi copii. Braşoveanca nu are altă soluţie decât să aştepte neputincioasă ca negocierile să se termine.

Întrucât autorităţile nu o ţin la curent cu desfăşurarea tratativelor de răscumpărare a echipajului, Magda se informează de pe internet.

Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a precizat că nici el nu mai ştie nimic despre marinarii români. “Reprezentanţii firmei care deţin nava nu vor să mai dea informaţii. Probabil în prima fază negocierile au eşuat şi durează mai mult”, a spus Mihălcioiu. Alături de căpitanul Hududui, la bordul vasului sub pavilion grecesc se mai află un român, 19 filipinezi şi un ucrainean.

Infractorii somalezi, problemă internaţională

Piraţii somalezi au devenit o reală problemă la nivel internaţional, în urma numeroaselor acţiuni de sechestrare a navelor străine de transport, în Golful Aden, din apele Oceanului Indian, pentru eliberarea cărora cer recompense uriaşe.

Bandiţii sunt echipaţi cu ambarcaţiuni de mare viteză şi au arme automate şi lansatoare de grenade.

 
 

Urmărește-ne pe Google News