„Nu mai sunt nici mamă, nici femeie”. Povestea unei românce badantă în Italia, subiectul unei cărți și al unei piese de teatru

Cine sunt aceste femei care vin din România, Polonia, Ucraina, Moldova, cine erau înainte să fie badante? Cine au fost? Ce au lăsat în urmă? Sunt întrebări pe care Tiziana a început să și le pună în 2018, de fiecare dată când se întâlnea cu vecinele ei pe scara blocului.

Erau femei ucrainene și locuiau toate în apartamentul de deasupra ei. „Mi se făcea rău fizic de fiecare dată când una dintre aceste femeie îmi vorbea cu ochii plecați, stoarse de atâta oboseală”, a scris Tiziana în romanul grafic „Sindromul Italia. Povestea badantelor noastre”.

Povestea Vasilicăi, o poveste universală

Atunci s-a născut ideea unei piese de teatru despre ele. A cunoscut-o pe Silvia Dumitrache, președinta Asociației Femeilor Române din Italia, care a pus-o în legătură cu femei care lucrau acolo.

Așa a cunoscut-o pe Vasilica Baciu. În acel moment, românca nu mai locuia în Italia, lucra în Marea Britanie împreună cu prietenul ei, Bogdan. Așa că în fiecare săptămână, își dădeau întâlnire pe Skype și vorbeau cu orele.

Recomandări

Anunț oficial. România îndeplinește criteriul privind eliminarea vizelor pentru SUA: decizia finală, așteptată anul viitor

Vasilica a fost singura care a vrut să-și spună povestea fără reținere. „Vasilica a simțit nevoia să împărtășească ce a trăit și ca alte femei să vadă prin ce a trecut. S-a creat o legătură puternică între noi”, povestește Tiziana tot pe Skype, în pauza de somn a copilului ei de câteva luni.

Piesa de teatru era pregătită pentru premieră când pandemia a închis totul. Atunci s-a apucat să scrie și a făcut echipă cu ilustratoarea Elena Mistrello și viețile acestor femei au fost puse în benzi desenate. „Ideea era deja în capul meu dinainte de COVID. Îmi place mult acest limbaj pentru că mi se pare că imaginile acoperă mai mult decât cuvintele. Imaginile îți rămân în cap”, spune actrița.

Ca o piesă de teatru pe hârtie se dezvăluie povestea Vasilicăi. A plecat de la ea din sat singură, ca multe alte femei, să facă bani pentru copii. S-a trezit în case străine, cu un dor apăsător în suflet, cu vinovăția că i-a lăsat pe cei dragi acasă, umilită și înfometată.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

„Cartea e bazată pe povestea ei, dar mi-am dat seama că multe episoade se repetau și la alte femei. Cum este foamea, fiindcă doamnele pentru care lucrau nu le dădeau să mănânce. Asta e povestea spusă de toate”, povestește Tiziana.

Povestea Vasilicăi este o poveste universală. În Italia sunt 1,7 milioane de femei imigrante.

Acel episod când ajung să aibă o relație mamă-fiică cu doamna pe care o îngrijeau este al Vasilicăi, dar se repetă la toate. S-a întâmplat mereu să găsească o persoană care le-a devenit ca o mamă. Aici este universalitatea, o poveste unică în care sunt poveștile tuturor.

Tiziana Vaccaro, actriță și scenaristă:

Viața sexuală a femeilor plecate, un tabu

Vasilica a avut însă curajul să scormonească în sufletul ei și să dezvăluie și detalii intime despre viața ei. „Nu mai sunt nici mamă, nici femeie. Dar cine sunt? Ce sunt?”, este replica din carte.

Aceste femei s-au abandonat pe sine ca femei, ca și cum s-au separat de corpul lor. Au devenit străine de ele însele pentru că nu se mai recunoșteau, nici ca mamă, dar nici ca femeie, în profunzime. Și asta este, după mine, Sindromul Italia”, spune Tiziana.

Tiziana Vaccaro, actriță și scenaristă:

Până la scenarista italiană,, subiectul vieții sexuale a acestor femei nu fusese atins, era tabu. „Toate femeile mi-au mărturisit că la un moment dat nu mai știau unde se află, fiindcă locuiau un pic acolo, un pic dincolo, nu mai eram mame, fiindcă îmi lăsasem copiii acasă, nu mai erau femei, fiindcă nu mai aveam un bărbat alături. 

Recomandări

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”

Despre viața sexuală nu se discută, dar este importantă, fiindcă fiecare ființă umană are această nevoie”, spune italianca.

Cu umor, Tiziana surprinde episoade în care femeia italiancă pentru care lucrau româncele încerca să le găsească un iubit sau momentele de tandrețe când ele chiar ajungeau să aibă o relație cu cineva. „Oamenii nu vor să citească dacă sunt povești prea triste, urâte, întunecate. Când e prea apăsător, oamenii spun: nu mai vreau să știu. Cu atât mai mult tinerii. De asta am cuprins și episoade care te fac să zâmbești”.

Certuri, doar în gând

Un moment puternic al cărții sunt confruntările dintre româncă și doamna pentru care lucra. În realitate, toate aceste confruntări se întâmplau doar în capul badantei, niciodată nu-i ieșea niciun cuvânt pe gură.

„Îmi povestea și replicile ei către doamna pentru care lucra mereu. Îmi spunea ce ar fi vrut să zică. Pentru mine ar fi fost normal să dea o replică, dar de fapt ele nu spuneau niciodată nimic, fiindcă fie nu cunoșteau limba, apoi când știau puțină italiană, le era teamă de consecințe. De fiecare dată: tăcere”, spune actrița.

După fiecare întâlnire, îi mulțumea Vasilicăi. „Ea îmi spunea mereu: nu, eu îți mulțumesc, m-am eliberat!”. Eliberat, dar nu și vindecat. „Am întrebat-o într-o zi: când crezi că a fost momentul în care te-ai vindecat? Și ea a râs și mi-a zis: niciodată, niciodată nu te vindeci. Acum am o viață mai bună, îl am pe Bogdan, dar voi avea mereu o apăsare în inimă”.

Nu ține de cultură, ci de umanitate

De când a devenit mamă, Tiziana înțelege chiar mai mult suferința acestor femei și a copiilor lăsați în urmă. „Eu când am început să adun poveștile, mă gândeam la conceptele de identitate, feminism. Mă întrebam de ce Silvia vorbește atâta despre «orfanii albi», copiii rămași acasă. E un lucru grav, dar e grav și că aceste femei își pierd propria persoană. Dar acum înțeleg mai bine. Când te gândești că ai fi în situația de a-ți lăsa copilul…”

În piesa de teatru „Sindromul Italia. Sau despre vieți suspendate”, personajul principal se transformă în broască, fiindcă broasca „poate să trăiască și sub apă, și pe pământ”.

Tiziana crede că aceste abuzuri prin care trec femeile venite la muncă nu au legătură cu o anumită cultură, nu sunt ceva tipic italian. „Nu e o chestiune culturală, e ceva mai mare decât cultura, e ceva care privește toate culturile: umanitatea. Am pierdut sensul de empatie, de a te pune în locul celuilalt, de a simți ce simte altcineva. Ai putea și tu să ajungi într-o zi să-ți lași copiii. Acest lucru lipsește în toată lumea: umanitatea”.

Piesa urmează să aibă premiera luna viitoare, fiindcă în Italia s-au redeschis spațiile culturale. Romanul grafic este acum disponibil doar în italiană, dar Tiziana Vaccaro speră că va putea să publice și varianta în română. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro