Nu îşi regretă fapta şi chiar a plănuit-o
A devenit obsedat de interpretări ale Bibliei şi fotografia toate bisericile pe care le întâlnea. De altfel, acesta a fost şi pretextul sub care sâmbătă l-a abordat pe preotul Marin, să-i interpreteze un text din Biblie. Prelatul nu a mai apucat însă, ci a fost răpus cu două lovituri de cuţit, în cap şi în inimă.
Până în acest moment, anchetatorii nu au putut stabili dacă Puşcoiu suferă sau nu de o boală psihică şi aşteaptă să se pronunţe specialiştii. În timpul audierilor, în loc de o justificare pentru oribila faptă, poliţiştii au primit o replică tăioasă: “Nu îmi pare rău pentru ce am făcut. Era doar un drac îmbrăcat în haine de popă. Am făcut ce mi-a cerut Dumnezeu”.
Avocatul său crede însă că Puşcoiu a avut discernământ. “Mi-a spus că în Biblie era vorba de anumiţi preoţi cu chip de diavol. Cu o săptămână în urmă i s-au arătat în vis. Tot în vis i-ar fi apărut Dumnezeu, care l-ar fi îndemnat să-l omoare pe preotul cu acest chip de diavol. Din câte ştiu eu, mai fusese în această biserică acum două săptămâni, când a avut acest vis, şi mi-a spus că preotul ucis semăna cu cel din vis”, a declarat apărătorul.
Şi-a decapitat bebeluşul drept… jertfă
Tot în numele credinţei, un bebeluş de numai două săptămâni a fost ucis în luna februarie la Braşov, chiar de mâna celei care îi dăduse viaţă. Tânăra de 27 de ani, mamă a şapte copii, l-a tăiat în bucăţi cu un satâr. Cu toate acestea, femeia le-a declarat anchetatorilor că “îngeraşul” nu i-a făcut nimic şi nu a supărat-o, dar că l-a omorât pentru că Dumnezeu i-ar fi spus să facă asta. Pentru a-şi susţine afirmaţia, a citat un pasaj biblic în care i se spune că trebuie jertfit copilul cel mai iubit. Criminala a fost internată într-un spital de psihiatrie.