1. Nu folosi un creion de buze inchis care sa contrasteze prea puternic cu rujul. Foloseste un creion de buze care sa aiba o nuanta putin mai inchisa decat culoarea naturala a buzelor tale si un ruj de buze care sa le combine.
2. Nu exagera cu tusul de pleoape. Foloseste-l numai pe pleoapa superioara.
3. Nu folosi un fond de ten care nu merge cu culoarea pielii tale. Inainte de a-l cumpara, incearca-l pe o mica portiune de piele. Intinde-l bine, iar daca lasa impresia ca a disparut in piele, atunci aceea este nuanta potrivita pentru tine.
4. Nu iti vopsi parul intr-o nuanta care straluceste natural si nu se potriveste cu pielea ta. Inainte de a hotari culoarea, probeaza o peruca de culoarea pe care o doresti, pentru a vedea daca te prinde. In felul acesta se pot preveni adevarate dezastre.
5. Daca iti vopsesti parul, vopseste-ti si sprancenele. Este obsedanta imaginea Madonnei dintr-o perioada – anii ‘80 – in care parul ii era blond platinat, dar sprancenele ca pana corbului. De atunci pare sa mai fi evoluat, ea sau stilistii. In afara de faptul ca arata mai bine si mai natural sa ai si parul si sprancenele de aceeasi culoare, asa o sa ai un look mai ordonat. Trebuie doar sa stiti ca vopseaua pentru sprancene trebuie aleasa cu unul sau doua tonuri mai inchisa decat aceea pentru par.
6. Nu alege o tunsoare care nu se potriveste formei fetei tale, chiar daca e la moda. Cele cu fete rotunde trebuie sa aleaga o tunsoare care sa le lungeasca figura, deci cu volum in sus. Cele cu fete patrate trebuie sa se tunda in asa fel incat conturul fetei sa fie imblanzit. Cele cu fete ovale sunt cele mai norocoase, ele pot sa se tunda aproape in orice fel.
7. Nu iti exfolia prea mult pielea. Este bine sa-ti cureti pielea de celulele moarte, dar daca insisti prea mult s-ar putea sa te alegi cu iritatii. Ca sa faci operatia asta in mod corect, mai intai trebuie sa-ti dilatezi porii cu apa calda.