Meteorologii au emis o informare potrivit căreia până în această noapte la ora 3.00 vor cădea precipitaţii însemnate cantitativ pe toată suprafaţa ţării. Cele mai expuse regiuni vor fi însă cele din sud şi din est. În Oltenia, Muntenia şi Moldova se vor depăşi local 25-30 l/mp. Vântul se înteţeşte atât în aceste regiuni, cât şi la munte, iar valorile termice se vor situa puţin peste 10 grade Celsius. De mâine, vremea se îmbunătăţeşte, iar temperaturile vor creşte.

Citeşte şi: Vine cea mai friguroasă iarnă din ultimii ani

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește-ne pe Google News