Clinica Aliat Suceava este o clinică privată de tratament și recuperare a persoanelor cu probleme de dependență de alcool, droguri (inclusiv etnobotanice), tutun, jocuri de noroc, jocuri video, pornografie, internet, tulburări de alimentație, și a familiilor acestora.
Dacă te-ai decis să renunți la ceea ce te făcea să fii dependent și îți strica relațiile cu familia sau cele de la serviciu, dacă ai trecut prin etapa de dezalcoolizare sau dezintoxicare (etape care trebuie parcurse sub supraveghere medicală), dă-ne un telefon, pentru că te putem ajuta să menții comportamentul cel bun și abstinența.
Confidențialitate 100%
Siguranța, confidențialitatea și confortul emoțional al pacienților noștri sunt principiile de bază ale sistemului nostru de tratament.
Identitatea pacienților noștri va fi protejată și vor găsi un mediu confortabil în care să poată povesti experiențele lor de viață și să își poată exprima trăirile emoționale, deseori copleșitoare.
Toate datele privind identitatea personală ale celor care ne contactează sau devin pacienții noștri sunt menținute confidențiale de către Clinica Aliat Suceava. În același timp, păstrăm și confidențialitatea locației de desfășurare a programului rezidențial, ea fiind împărtășită pacienților în urma programării pentru tratament, ulterior unei etape de evaluare inițială realizată de unul din specialiștii noștri.
Un program integrat și complet de recuperare
Scopul nostru este tratamentul și recuperarea persoanelor care suferă de dependență. Facem asta printr-un program personalizat, atent structurat și intensiv. Programul nostru de recuperare presupune urmarea unui plan terapeutic integrat care se poate întinde pe parcursul a 12 – 18 luni. Asemeni clinicilor de gen din străinătate, oferim programe rezidențiale de tratament intensiv de scurtă durată. Este un tratament continuu, pe durata a 7 zile, în regim de pensiune.
Programul terapeutic personalizat înseamnă evaluare psihologică și psihiatrică și formularea diagnosticului, tratament și monitorizare medicală psihiatrică, psihoterapie individuală și de grup, psihoterapie de cuplu și familie, terapie prin mișcare, terapii de însoțire în dezvoltarea personală (artterapie, meloterapie, grupuri de dezvoltare personală).
Suntem printre cei mai buni
Clinica a fost deschisă în 2015 în Suceava, iar rata de recuperare a pacienților nostri, ne situează într-o poziție de top între centrele de tratament al dependenței din România.
Echipa Clinicii Aliat Suceava este formată din specialiști în tratarea adicțiilor. Experiența noastră de peste 20 de ani dobândită din practică profesională și specializări în străinătate ne-a ajutat să facem un program terapeutic care tratează eficient în contextul social actual problemele legate de dependență.
Ne găsești pe Facebook și la: https://www.clinica-aliat-suceava.ro/
contact@clinica-aliat-suceava.ro
tel: 0722 863 222; 0744 285 178
Te ajutăm să învingi dependența!