Un jurnalist independent aflat în interiorul complexului medical, Mustafa Sarsour, a declarat pentru postul american de televiziune: „Sunt peste 70 de cadavre care încă trebuie îngropate și pentru a patra zi nu putem îngropa cadavrele“””.
Sarsour a adăugat că sunt „gunoaie în fiecare colț al complexului de clădiri de spital. Înainte de a se întrerupe curentul electric, în spatele spitalului era un incinerator unde erau arse gunoaiele”.
El a precizat că mirosul este „dincolo de orice imaginație“.
Sarsour a mai spus că sunt peste 15.000 de persoane strămutate, personal medical și pacienți în interiorul spitalului Al-Shifa.
Jurnalistul menționează că la aproximativ 200 de metri de nordul complexului se află tancuri și că au fost trase focuri masive de armă.
CNN notează că nu poate verifica veridicitatea relatărilor despre operațiunile militare din apropierea spitalului Al-Shifa.
Luptele grele din apropierea celui mai mare spital din Gaza l-au lăsat într-o „situație catastrofală”, cu pacienți și personal blocați înăuntru, ambulanțe care nu pot prelua răniții și sisteme de susținere a vieții care nu mai au electricitate, au anunțat anterior oficialii din domeniul sănătății și agențiile umanitare.
Potrivit Ministerului Sănătății din Gaza, controlat de Hamas, personalul medical și pacienții nu au putut părăsi spitalul Al-Shifa din orașul Gaza, deoarece complexul rămâne sub un „asediu complet”.
Sâmbătă, Forțele de Apărare ale Israelului au vorbit despre „lupte intense în derulare” în jurul spitalului Al-Shifa, dar au negat afirmațiile potrivit cărora ar fi tras în mod direct asupra complexului sau ar fi asediat unitatea medicală.
Mii de civili strămutați se crede că se află încă în complexul spitalului, potrivit Societății Semilunii Roșii Palestiniene și oficialilor spitalului.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas