„Suntem alături de colegii noștri pompieri care își riscă viața și se luptă cu flăcările în dezastrul ce a avut loc în această seară la Crevedia”, a transmis Sindicatul polițiștilor Europol, într-o postare pe Facebook, însoțită de o poză cu unul dintre pompierii răniți, în timp ce se afla în misiune la Crevedia.
„Nu s-a invățat nimic, absolut nimic din tragedia de la Colectiv, numărul paturilor pentru cei cu arsuri grave fiind de 24, insuficient pentru o asemenea deflagrație. Mulți spun că pompierii sau polițiștii au salarii și pensii speciale. Ajunge să ai o singură intervenție în 30 de ani de activitate, care să îți marcheze pentru totdeauna destinul, așa cum au avut și colegii în această seară. Cine îi salvează pe salvatori?!”, a transmis Sindicatul Europol.
Două explozii au avut loc sâmbătă seara, 26 august, la o stație GPL din Crevedia, județul Dâmbovița.
Cel puțin o persoană a murit, în urma unui infarct, iar alte 57 au fost rănite. Dintre răniți, 43 de persoane sunt cadre ale MAI. Este vorba de 39 pompieri, 2 poliţişti şi 2 jandarmi, potrivit datelor autorităților.
Doi pompieri în stare critică și alți doi pacienți civili au fost transferați deja la Bruxelles și la Milano. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat duminică, 27 august, că sunt pregătite „alte 7 transferuri”.
Tot astăzi, Ciolacu a declarat că „azi-noapte s-a acționat exemplar” și că „ar trebuie făcută o paralelă cu cazul de la Mihăilești”, și nu cu „Colectiv”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro