„Ambasada României la Paris urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incendiul produs la data de 19 august, în cartierul francez Landy din Aubervilliers, Franţa. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime. Până în acest moment, autorităţile franceze nu au notificat misiunea diplomatică cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul misiunii nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident”, se arată în răspunsul MAE, la solicitarea Mediafax.
Potrivit sursei citate „cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al misiunii diplomatice: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii: +33 (0) 68 07 13 729”.
Cel puţin 19 persoane au fost rănite, duminică, în urma unui incendiu izbucnit într-o clădire din oraşul francez Aubervilliers, aflat în apropierea capitalei Paris. Dintre cei 19 răniţi, şase se află în stare gravă, o femeie și cinci copii.
Brigada de Pompieri din Paris (BSPP) a anunţat că incidentul s-a produs în jurul orei locale 19.00 (ora României, 20.00).
#intervention Feu à @aubervilliers93 nombreux sauvetages en cours pic.twitter.com/RULpDKctYb
— Pompiers de Paris (@PompiersParis) 19 August 2018
Pe 15 august, chiar de Sfânta Maria, a izbucnit un incendiu și la un hotel din Paris. Zeci de turiști, inclusiv români, au fost evacuați atunci.
- FOTO – Brigada de Pompieri din Paris (BSPP)/Pompiers de Paris (Twitter)
- VIDEO – BFMTV
Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Mai emoționat ca niciodată, Mircea Vintilă a dedicat un concert întreg unui prieten cu nevoi speciale