În primul rând, trebuie să ştiţi că, odată cu stabilirea falimentului sau a deciziei de dizolvare a societăţii, este numit şi un lichidator care se va îngriji să liciteze bunurile societăţii falimentare, ca să facă rost de bani pentru acoperirea eventualelor datorii şi pentru plata salariilor. Atunci când o firmă este dizolvată, este numit un administrator judiciar, care încearcă reorganizarea ei. Dacă acest lucru nu reuşeşte, intervine lichidatorul. El este cel care va a-corda personalului concediat preavizul de 15 zile lucrătoare.

Salariile restante trebuie plătite

Creanţele salariale restante trebuie plătite până la data încetării activităţii. Acestea sunt cele ce izvorăsc din raporturi de muncă între angajator şi angajat. Pe lângă creanţele provenite din salarii, angajaţii vor primi şi un salariu compensator cu valoare egală cu ultima retribuţie de bază, la care se reţin asigurările sociale şi impozitul pe venit. Dreptul la salariul compensator este acordat oricărui salariat care încetează activitatea la un angajator, din motive ce nu ţin de el.

Lefurile se acordă dintr-un fond special garantat de stat

E important să ştiţi că, în cazul în care angajatorul nu poate acoperi sumele privind salariile restante şi cele compensatorii, atunci acestea se vor achita din Fondul pentru Garantarea Creanţelor Salariale, care există la nivel naţional. La acest fond contribuie lunar toţi angajatorii, în baza comisionului de 0,25% calculat la fondul de salarii şi virat către Bugetul de Asigurări Sociale.

Urmărește-ne pe Google News