«Am colege care fac videochat»

Atmosfera e întreţinută în continuare de un coleg ceva mai mare, Laurian Zaharoschi (20 de ani), care a terminat liceul anul trecut, dar nu a ajuns în Bac din cauza unei corigenţe la mate. “E stres mare cu materia asta! Dar nu mă plâng… Acum un an, pentru că nu am putut să mă înscriu la examen, am mers şi m-am angajat la o firmă de securitate. Aşa că sunt pe salariu, n-am nici o grijă. Până la urmă, tot obţin eu şi patalamaua asta”, ne spune el.
Apetitul elevilor de a se angaja reiese şi din diferenţa dintre numărul elevilor de la începutul clasei a IX-a şi cel de la sfârşitul liceului. “În general, la noi, dintr-o clasă de 35 de elevi, câţi eram la începutul liceului, ajung să termine între 15 şi 25. Iar din cei care termină, nu toţi se prezintă la Bac. Am colege care s-au apucat de videochat şi câştigă atât de bine, încât nu le interesează diploma de absolvire. Alţii lucrează încă de prin clasa a X-a ca ospătari, barmani sau ca angajaţi în supermarketuri. Lor nu le trebuie nici carte, nici diplome, ci locuri de muncă bine plătite”, îl completează Mihai Strugaru, cel mai vocal băiat din grupul de la “Henri Coandă”.

«Voi pleca să lucrez în Italia»


Cristian Buşe (20 de ani, foto) este nerăbdător să încheie sesiunea de bacalaureat pentru a pleca în Italia. “Voi merge acolo şi mă voi angaja la o firmă care se ocupă cu fabricarea componentelor de avioane. Mă ajută foarte mult că am făcut Colegiul Tehnic «Henri Coandă ». Cu diploma de aici nici nu îmi trebuie deocamdată facultate. Mam interesat şi voi avea o leafă de circa 1.600 de euro pe lună. În România ce să fac?! Să muncesc 15 ore pe 800 de lei?!”, ne-a spus tânărul.

Ministerul Educaţiei n-a calculat încă numărul candidaţilor

La zece zile de la încheierea înscrierilor absolvenţilor de liceu pentru examenul de bacalaureat, Ministerul Educaţiei nu a reuşit să calculeze câţi din cei aproape 200.000 de elevi şi-au depus dosarele pentru testare. La cum stau însă lucrurile în câteva din marile judeţe, reiese că anul acesta zeci de mii de tineri au preferat să stea acasă şi să intre direct în şomaj. Sesiunea de vară a Bac-ului, care a început ieri, cu proba orală la română, va continua cu limba străină (oral), evaluarea competenţelor digitale, apoi cu probele scrise, care se vor susţine în perioada 30 iunie – 4 iulie. Probele orale se punctează cu patru calificative: începător, mediu (elevul are cunoştinţe minime de comunicare), avansat (elevul are câteva dificultăţi de comunicare) şi experimentat.

Pentru Paula, examenul de bacalaureat e o formalitate


Paula Dosza (19 ani) reprezintă cu brio segmentul din ce în ce mai restrâns al absolvenţilor care ies cu fruntea sus de pe băncile şcolii şi ştiu exact ce vor de la viaţă. Cu mult timp înainte de a începe sesiunea de vară a bacalaureatului, ea fusese deja admisă la trei universităţi de top americane. A ales New York University şi un campus al instituţiei, situat tocmai în Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite). Americanii îi vor suporta toate cheltuielile, în valoare de 280.000 de dolari, pentru cei patru ani de facultate.
“Bac-ul va fi ultima mea experienţă din sistemul de învăţământ românesc. Universităţile americane nu le cer elevilor români o anumită medie la Bac, precum majoritatea celor europene, deci nu am presiunea sesiunii. Oricum, sper să trec onorabil şi de aceste examene. La prima probă am obţinut calificativul «experimentat »”, ne-a declarat Paula.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Urmărește-ne pe Google News