Dieter Ludecke şi soţia sa Brigitte au puţin peste 60 de ani, sunt mândrii părinţi a trei copii şi bunici pentru alţi trei micuţi, de care ar fi putut să se îngrijească după ce s-au pensionat. Oricât de mult şi-ar iubi însă familia, cei doi nu au putut să stea în casă degeaba când se simt plini de energie.
“Aveam o casă mare în Bellheimer şi toată ziua stăteam să facem curat. Dar ne-am săturat, am vândut tot şi am făcut planuri de drum”, spune Brigitte. Cei doi şi-au cumpărat o maşină suficient de mare cât să le ţină loc de casă, au pregătit-o, iar în urmă cu un an, când au fost gata, au plecat în jurul lumii.
În Grecia au fost huiduiţi
Nu au vrut o rulotă obişnuită, ci au ales un autovehicul militar, folosit de transmisionişti, la care au schimbat motorul, iar în interior au chiar şi o toaletă cu duş, aragaz, frigider, congelator şi un rezervor mare cu apă. Curentul electric îl obţin de la panourile solare amplasate pe maşină, iar atunci când fac pauze au la dispoziţie şi două biciclete cu care se plimbă. După o călătorie prin 11 ţări, soţii Ludecke şi câinele lor Baloo se află în această perioadă în România, pe Litoral.
“Ne place foarte mult şi vrem să vedem şi Delta Dunării, dar şi Moldova. Până acum totul a fost bine, doar în Grecia am avut ceva probleme cu localnicii care ne huiduiau, ne înjurau”, povesteşte Dieter. Acesta şi-a luat în călătorie şi costumul de gală, folosit în 2012 când a fost numit cel deal 12-lea Lord de Bellheimer, reprezentând fabrica de bere din oraşul său. Cu această ocazie a fost felicitat şi de cancelarul german Angela Merkel.