„Întrebați orice rezident al României dacă drumurile țării sunt sigure și răspunsul va fi probabil unul negativ. În anul 2016, numărul accidentelor mortale pe străzile din România a ajuns la 1.913 — mai mult decât dublul numărului de accidente mortale față de media țărilor din UE-28, și anume 925. Numărul mediu de accidente rutiere soldate cu morți în România în ultimii șase ani s-a situat constant la un nivel de două ori mai mare decât media statelor UE-28, înregistrându-se în jur de 91 accidente mortale la un milion de locuitori, față de 51 în restul UE”, potrivit lui Radoslaw Czapski.

Potrivit acestuia, un aspect îngrijorător este acela că numărul accidentelor mortale din România este în continuă creștere — ajungând la 95 de morți la un milion de locuitori în anul 2016. Iar la tragedia umană, se adaugă prejudiciul economic enorm. În conformitate cu Master Planul General de Transport, costurile accidentelor rutiere fatale din România sunt îngrijorător de mari — fiind estimate la cel puțin 1,2 miliarde de euro (5,4 miliarde lei) pe an.


EXCLUSIV / Boureanu face naveta între arest și dentist. Fostului deputat i s-a aprobat un tratament dentar de lungă durată


Radoslaw Czapski susține că numărul accidentelor mortale din țară este foarte ridicat, în primul rând ca urmare a creșterii numărului autovehiculelor din trafic — ca rezultat al creșterii economice, a nerespectării limitelor de viteză de către conducătorii auto, a incapacității aparente de adaptare a vitezei la condițiile de trafic și sistemului infrastructurii rutiere care nu iartă eroarea umană.

„Unele dintre cele mai uzuale practici în reducerea numărului de accidente rutiere includ instalarea unor bariere pe mijlocul sau pe marginea străzilor, introducerea de linii de marcaje tactile pe mijlocul și pe marginea străzilor pentru alertarea conducătorilor auto somnoroși și îmbunătățirea delimitării curbei pentru reducerea accidentelor cu ieșire de pe carosabil. În ceea ce privește drumurile unde nu există bariere pe mijlocul sau pe marginea străzilor, viteza nu ar trebui să depășească valoarea de 80 km/h. În intersecțiile din zonele cu viteze mari, se va instala un sens giratoriu pentru controlarea vitezei vehiculelor și a forței de impact frontal sau instalarea unor semne de circulație bine proiectate, pentru reducerea victimelor din accidente rutiere. Limita de viteză în intersecțiile nesemaforizate nu va depăși valoarea de 50 km/h”, spune Radoslaw Czapski.

Conform acestuia, în vederea reducerii numărului victimelor din rândul pietonilor, bunele practici includ reducerea limitelor de viteză până la 40 km/h sau mai puțin în zonele cu pietoni, instalarea unor corpuri de iluminat public sau semne pentru trecerile de pietoni corespunzătoare, îngrădiri pentru pietoni, cu direcționarea acestora către un punct de traversare cu vizibilitate mare sau pentru a împiedica pietonii să traverseze un drum periculos, precum și instalarea mai multor avertismente vizuale pentru conducătorii auto.


Detalii șocante despre părintele Cristian Pomohaci. „Nu figureaza cu niciun copil infiat”


foto: Arhivă

Urmărește-ne pe Google News