Ucraina, Filipine şi Brazilia s-au confruntat cu cea mai mare creştere a numărului de cazuri anuale. În Ucraina au fost înregistrate nu mai puţin de 35.120 de cazuri de rujeolă în 2018. Şi, potrivit Guvernului acestei ţări, alte 24.042 de persoane au fost infectate în primele două luni ale anului 2019.

În Brazilia, s-au înregistrat 10.262 de cazuri după ce anul anterior nu a fost raportat niciun caz.

„Acesta este un semnal de alarmă. Avem un vaccin sigur, eficient şi ieftin împotriva unei boli extrem de contagioase – un vaccin care a salvat aproape un milion de vieţi anual în ultimele două decenii. Aceste cazuri nu au apărut peste noapte. Aşa cum gravele epidemii cu care ne confruntăm astăzi s-au declanşat în 2018, lipsa de acţiune de astăzi va avea consecinţe dezastruoase pentru copiii de mâine'” a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF, citată de Agerpres.

La nivel mondial, 98 de state au raportat un număr mai mare de cazuri de rujeolă, în 2018, comparativ cu anul 2017, ceea ce oprește progresele în lupta contra acestei boli foarte uşor de prevenit, dar cu potenţial letal, se arată într-un comunicat emis de UNICEF.

”Anul acesta, în Filipine, s-au înregistrat 12.736 de cazuri de rujeolă şi 203 decese, faţă de 15.599 de cazuri în tot anul 2018”, precizează comunicatul UNICEF.

Și Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului cazurilor de rujeolă la nivel mondial, relevând o creştere de aproximativ 50% a cazurilor raportate anul trecut faţă de 2017, care au dus la decesul a 136.000 de persoane.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Luna trecută, OMS a clasificat „ezitarea în faţa vaccinării” drept una dintre primele zece cele mai periculoase ameninţări la adresa sănătăţii oamenilor din întreaga lume în 2019. OMS a reamintit, însă, recent, că „principalul motiv” al eşecului vaccinării copiilor este acela „că cei care au nevoie cel mai mult (…) nu au acces la vaccin”.

Care sunt principalele cauze ale râspândirii acestei boli

Infrastructura deficitară din domeniul sanitar, conflictele civile, un grad redus de conştientizare la nivelul comunităţilor, delăsarea şi atitudinea rezervată faţă de vaccinare au dus la aceste epidemii, atât în ţări dezvoltate, cât şi în state în curs de dezvoltare, potrivit agenţiei.

Recrudescenţa acestei boli, mai contagioasă decât gripa sau tuberculoza, este asociată în unele ţări de acuzaţiile lipsite de fundament medical care asociază vaccinul contra rujeolei (vaccinul combinat ROR) cu autismul, răspândite în media de socializare de membrii aşa-numitei mişcări „anti-vaccin”.

60 de persoane au murit de rujeolă în România, până la 1 februarie 2019. Vezi câte cazuri de îmbolnăvire au fost raportate la nivel național!


Citește și… Principiile de viață a patru femei cu dizabilități, puse sub lumina reflectoarelor, într-un shooting inedit de modă


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI