- Inspecţia Judiciară este o structură din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, apărătorul independenţei Justiţiei, care are rolul de a verifica modul în care se îndeplineşte actul de judecată.
- „Marea corupţie” este definită de Inspecţia Judiciară ca fiind infracţiunea comisă de persoane ce ocupă funcţii de demnitate publică (parlamentari, miniştri, secretari de stat, şefi de instituţii publice, prefecţi, consilieri judeţeni, primari etc.) sau infracţiuni al căror prejudiciu este mai mare de 50.000 de lei (aproape 11.000 euro).
Raportul Inspecţiei Judiciare arată că, la nivelul lunii decembrie 2017, pe rolul instanţelor erau 535 de dosare de mare corupţie. Este o majorare foarte mare faţă de anii trecuţi. Sunt 61 de cazuri în plus faţă de 2016, ceea ce Inspecţia Judiciară numeşte o creştere „semnificativă”. Dar datele pe ultimii 5 ani sunt şi mai grăitoare. În 2013, erau pe rolul instanţelor 241 de dosare, ceea ce înseamnă că, în această perioadă de timp, numărul celor judecați pentru corupție la nivel înalt s-a dublat.
Cum a crescut numărul inculpaților pentru mare corupție
- 2013: 241 dosare aflate pe rolul instanțelor
- 2014: 319 dosare aflate pe rolul instanțelor
- 2015: 456 dosare aflate pe rolul instanțelor
- 2016: 474 dosare aflate pe rolul instanțelor
- 2017: 535 dosare aflate pe rolul instanțelor
Aceste cifre arată că procurorii trimit tot mai multe dosare în instanță, însă există și o altă problemă. Sunt multe cazuri care trenează de ani buni. Raportul arată că, la finalul anului trecut, erau 15 dosare care de cel puțin 5 ani nu și-au găsit o soluție finală. Și acest număr aproape că s-a dublat. În 2016, erau doar 8 astfel de dosare.
Cei din Inspecția Judiciară dau vina în special pe faptul că se investighează dosare tot mai complicate.
Iată ce au mai descoperit cei din Inspecția Judiciară: dosarele întârzie pentru că martorii sunt în străinătate și sunt greu de audiat, expertizele durează mult, iar părțile nu se prezintă la termene sau își folosesc avocații pentru a întârzia nejustificat dosarul.
Corupţii riscă să scape nepedepsiţi!
Dosarele vechi de peste 5 ani nu sunt doar o statistică ce face instanțele să pară depășite de situație. Există și un efect direct: multe dosare riscă să se închidă din cauza prescrierii faptelor. Inspecția Judiciară spune că, în general, cauzele se soluționează „într-un ritm care poate fi considerat adecvat”, dar sunt şi probleme.
Inspecţia cere atenţie sporită din partea şefilor de instanţe în gestionarea dosarelor de corupţie, pentru a se evita ca persoanele trimise în judecată să scape prin artificii legale, în loc să primească decizii definitive ale instanţei.
Cele 10 „porunci” către magistrați în legătură cu dosarele de mare corupție
Inspecţia Judiciară cere magistraţilor şi să ia măsuri pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară. Curțile sunt îndemnate să discute cu asociațiile avocaților și cu cele ale experților să vadă și opinia lor și dacă nu cumva unele cauze ale întârzierii sunt și din cauza ”modalităților defectuoase de lucru din partea personalului instanței”.
Cei din Inspecţie au trimis către colegii lor judecători mai multe ”măsuri și bune practici” care să ajute la rezolvarea mai rapidă a cazurilor.
- ”Admiteți cererile de amânare cu foarte mare exigenţă”!
- Dacă constatați că procurorii sau inculpații ”determină în mod nejustificat amânarea cauzelor”, ”aplicați sancţiuni procedurale părţilor” care fac asta!
- Organizați-vă ca să puteți acorda termene rapide, asigurându-vă că ”sunt disponibile săli de judecată și grefieri disponibili”!
- Când repartizare aleatorie supraîncarcă anumite complete cu dosare de mare corupție, să se intervină!
- Judecătorii să-și organizeze ”planul de management” astfel încât ”să evite împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale”!
- Instanțele ”să evite administrarea probatoriului în etape”. Printre altele, se referă la situațiile în care e util ca toți martorii să fie audiați în aceeași ședință.
- Urgentați ”implementarea serviciilor informatice privind dosarul electronic şi comunicarea electronică a actelor de procedură”!
- ”Trimestrial monitorizați cauzele penale de mare corupţie”!
- Întâlniți-vă ca să vorbiți deschis despre indicatorii de performanță!
- Discutați cu organizațiile avocaților și cu cele ale experților, ca ”să identificați cauzele care au condus la efectuarea cu întârziere a lucrărilor” și să verificați dacă nu există ”modalităţi defectuoase de lucru din partea personalului instanţei”.
Citeşte şi:
EXCLUSIV | Consulul României la Bangkok povestește atmosfera din Thailanda, în timpul operațiunii de salvare a celor 12 copii