Media persoanelor vaccinate în a doua zi de imunizare la centrul drive-thru Piața Constituției rămâne în jurul valorii de una pe minut, potrivit datelor furnizate de reprezentanții Primăriei București.

Programul este de luni până duminică, între orele 8.00-20.00. Centrul drive-thru din Piața Constituției dispune de patru fluxuri, iar vaccinul administrat este cel produs de compania Pfizer.

Persoanele care doresc să imunizeze se pot prezenta doar cu actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare.

Ieri, 29 aprilie, în cele 12 ore, s-au vaccinat 714 persoane.

Gheorghiță, mesaj de Paște pentru medici și pentru românii care s-au vaccinat

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a transmis vineri, 30 aprilie, un mesaj cu ocazia sărbătorilor de Paște, atât celor care „au înţeles că vaccinarea este calea sigură şi eficientă de revenire la normalitate”, cât şi cadrelor medicale care contribuie la acest proces.

„Sărbători binecuvântate! Mesajul meu se adresează atât celor de acasă, dumneavoastră, cât și celor care în aceste zile se află în centrele de vaccinare și în stradă pentru revenirea la normalitate în cel mai scurt timp, într-un mediu favorabil și sigur: este vorba de personalul medical pe care îl salut și căruia îi trimit întreaga mea prețuire”, a afirmat Valeriu Gheorghiță, într-un mesaj video pe Facebook.

Medicul infecționist militar a continuat: „Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că vaccinul este calea sigură și eficientă către normalitate, și pe care îi simt aproape de noi și de eforturile noastre pentru bunul mers al campaniei de vaccinare”.

Vă doresc tuturor sănătate, liniște sufletească și împliniri alături de cei dragi și să ne ajute bunul Dumnezeu ca în cel mai scurt timp să putem respira și zâmbi dincolo de măști.

Președintele CNCAV, Valeriu Gheorghiță:

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News