„Noi anticipăm că în următoarea perioadă vom avea o adresabilitate în creștere în ceea ce privește vaccinarea COVID-19, ca urmarea a potenţialului variantei Delta de a deveni dominantă în rândul populaţiei, la nivel global”, a declarat medicul militar.
Tulpina Delta e prezentă deja în peste 100 de țări, inclusiv în România.
De asemenea, aşa cum sunt datele estimate şi preconizate la acest moment, foarte probabil că şi în ţara noastră vom avea o creştere a numărului de cazuri cauzate de tulpina Delta.
Valeriu Gheorghiță:
În cazul persoanelor care au trecut prin boală, există un risc de până la 50% de reinfectare cu varianta Delta a COVID, spune Gheorghiță.
„Există un procent de scăpare de sub protecția anticorpilor care apar după boala naturală între 20% și 50%. Practic avem un risc de 20%-50% să ne reinfectăm cu varianta Delta dacă avem istoric de trecere prin boala”, a explicat medicul.
Valeriu Gheorghiță a mai anunțat marți, în aceeași conferință de presă, că rata de acoperire vaccinală la nivel național este acum de circa 28%.
„Ne apropiem de o treime din populația eligibilă la nivel național”, a precizat el. Populația eligibilă înseamnă peste 12 ani.
Cele cinci județe care conduc în topul vaccinărilor sunt:
- București, cu 45,9% din populația eligibilă vaccinată;
- Județul Cluj, cu 42,6%;
- Județul Sibiu, cu 36,18%;
- Județul Brașov, cu 33,8%;
- Județul Timiș, cu 33%.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro