Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a anunțat că ăn cazul tinerei a fost confirmat virusul gripal tip A. Ea avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinată antigripal.
Numărul deceselor din cauza virusului gripal a ajuns astfel la 88.
Potrivit datelor anunţate joi de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în săptămâna 26 februarie – 4 martie, la nivel naţional numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 141.069, cu 67% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (84.452) şi cu 4.5% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (134.922).
De la începutul acestei ierni şi până în 4 martie au fost confirmate cu laboratorul 1.178 de cazuri de gripă, cele mai multe – 814 – fiind cu virus tip B.
Cele mai multe cazuri de gripă – 357 – au fost în Bucureşti, unde s-au înregistrat nouă decese. Tot nouă decese din cauza gripei s-au înregistrat şi în Bihor, unde au fost 50 de cazuri de gripă. Un număr mare de cazuri de gripă a fost înregistrat în Iaşi – 139, cu 12 decese, Argeş – 62, cu 3 decese, Constanţa – 98 de cazuri, cu un deces. La polul opus, se află judeţul Bacău, unde au fost doar trei cazuri de gripă.
Conform CNSCBT, până în 4 martie au fost vaccinate antigripal 988.817 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
În jumătate din țările europene, printre care și în România, doar o persoană din trei în vârstă de peste 65 de ani se vaccinează, deși, la această categorie de vârstă, există cel mai mare risc de boli grave și decese.
Citește și: EXCLUSIV/ Paraziții au ratat un concert în Germania din cauza lui Cheloo. A dat vina pe probleme personale, dar altu-i adevărul!