O femeie de 71 de ani din judeţul Ialomiţa care nu a fost vaccinată antigripal este, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), al 48-lea caz de deces provocat de gripă.
Potrivit medicilor, în urma analizelor, s-a constatat virus gripal de tip B, la pacienta care avea condiţii medicale preexistente şi nevaccinată antigripal.
Alți doi bărbaţi – unul de 71 de ani din Bucureşti şi unul de 42 de ani din judeţul Giurgiu, au decedat și ei, tot joi.
Tot joi, CNSCBT a anunţat că numărul cazurilor confirmate de gripă de la începutul iernii a ajuns la aproape 800, iar în ultima săptămână s-au înregistrat 1.358 de cazuri compatibile cu gripa, ca simptomatologie, faţă de 97 în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.
Confirmate prin analize de laborator, există 781 cazuri de gripă de la începutul sezonului, cele mai multe infecţii fiind cu virusul de tip B, respectiv 513 cazuri. Cu virusul de tip A (H1) au existat 187 de cazuri, 24 de pacienţi au avut virusul A (H3), în timp ce restul a fost infectaţi cu alte tipuri de virus gripal.
Dintre victimele acestui sezon, 25 erau infectate cu virusul de tip A (H1), virus care a provocat cele mai multe decese.
Conform raportului, cele mai multe cazuri de gripă au fost confirmate în Bucureşti (264), Iaşi (102), Constanţa (81) şi Olt (55).
Citește și: S-a pensionat cu acte false și a încasat în ultimii 17 ani pe nedrept 240.000 de lei
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!