UPDATE – ora 13.10: Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 39, după ce două femei nevaccinate, în vârstă de 55 (din Brașov) și 61 de ani (din Constanța), au murit marți, 20 februarie.

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean Braşov, femeia de 55 de ani din Brașov suferea şi de alte afecţiuni, însă gripa i-a agravat starea, ea fiind internată la secţia de Terapie Intensivă a spitalului. Femeia a murit în cursul zilei de marţi. Ea nu fusese vacciantă antigripal.

„Pacienta era internată de mai mult timp în secția de Oncologie, având antecedente de imunodrepesie a organismului în urma tratamentului oncologic. În momentul în care starea sa s-a înrăutățit, avea nevoie de suport respirator, a fost transferată la ATI. Am solicitat consult interdisciplinar de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, iar în urma testului rapid, s-a confirmat existența virusului gripal AH1. Confirmarea virusului gripal A a venit și de la Institutul Cantacuzino. Din păcate, evoluția stării sale a fost ireversibilă”, a precizat Marius Leonte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Brașov.

Pacienta de 61 de ani care a murit în Spitalul Județean Constanța, fusese infectată cu virusul gripal tip A, subtip H1. În aceeași secție cu femeia decedată mai sunt internate două persoane cu acelaș tip de afecțiuni.

Reprezentanții unității sanitare spun că femeia de 61 de ani a fost adusă la Unitatea Primiri Urgențe în 13 februarie, iar în urma investigațiilor de specialitate a fost internată în secția Medicală II, diagnosticul fiind de BPOC (Bronhopneumopatie obstructivă cronică), insuficiență respiratorie și alte afecțiuni medicale. Starea pacientei s-a agravat, iar medicii au luat decizia a de o transfera în secția ATI, unde a fost intubată.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD câștigă, șapte partide în viitorul Parlament

Femeia a primit tratament cu antibiotic complex și tratament antigripal, dar, în pofida eforturilor medicilor, pacienta a decedat în cursul dimineții de marți. În urma discuțiilor cu rudele femeii s-a stabilit că aceasta nu se vaccinase antigripal.

Conducerea SCJUConstanța  menține măsurile instituite la începutul lunii februarie, în privința accesului vizitatorilor în incinta unității spitalicești. Astfel, în secțiile Oncologie, ATI adulți și ATI copii este interzis accesul aparținătorilor, iar pentru toate celelalte secții din spital a fost redus programul de vizită, accesul vizitatorilor fiind permis, zilnic, în intervalul 13.30-17.00.


Alte două decese provocate de virusul gripal s-au înregistrat în Bihor și Sălaj: o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 84 de ani. Femeia de 61 de ani avea, pe lângă virusul gripal de tip A, și alte afecțiuni și nu era vaccinat antigripal. În cazul bărbatului de 84 de ani, a fost confirmat virusul gripal de tip B. Și acesta avea alte afecțiuni și nu era vaccinat antigripal.

Până acum, cele mai multe decese provocate de virusul gripal s-au înregistrat în judeţul Iaşi: 9.

Pe de altă parte, cele mai multe îmbolnăviri, aproximativ 35% din totalul de peste 500 de cazuri confirmate, sunt în Bucureşti.

Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament
Recomandări
Rezultate Exit Poll alegeri parlamentare 2024. „Suveraniștii” au 30% din locurile din Parlament

Cum ne protejăm de gripă

O soluție pentru a scăpa de neplăceri este ca românii să se vaccineze antigripal.Până pe 4 februarie, aproape 900 de mii de români din grupele de risc au fost vaccinate.

Îngrijorarea cu privire la faptul că numărul cazurilor de gripă a crescut preocupă și Organizația Mondială a Sănătății care a recomandat cu 75% dintre persoanele în vârstă să fie vaccinate în sezonul 2017-2018. Ar mai trebui vaccinate și alte categorii care prezintă un risc mai mare, cum ar fi copiii sub 5 ani, personalul medical, personalul din instituțiile pentru persoane în vârstă și persoanele cu handicap, femeile gravide și oricine are o afecțiune cronică, cum ar fi boli cardiace, pulmonare, diabet sau afecțiuni neurologice cronice.

Ce este gripa și cum o diferențiem de o răceală

Gripa este o boala infecțioasă acută a căilor respiratorii, foarte contagioasă, cauzată de virusul gripal A sau B, cu severitate diferită de la un sezon la altul. În general, frecvența infecțiilor respiratorii este mai crescută în intervalul noiembrie-martie.

Gripa poate afecta orice persoană, dar riscul de complicații este mai mare la copii, bătrâni și persoane cu imunodeficiente sau boli cronice.

Perioada de incubație este de câteva zile. Simptomele gripei sunt adesea similare virozelor și guturaiului. Debutul gripei este brusc, uneori brutal, cu frisoane, febră 39-40 de grade Celsius, dureri musculare, dureri de cap intense, oboseală, dureri la nivelul globilor oculari, nas înfundat, tuse, lipsa poftei de mâncare, uneori greață, vărsături și chiar diaree.

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

Pentru a evita confuzia dintre răceală și gripă, medicul a explicat că răceala este dată de vreo 300 de virusuri respiratorii, altele decât cel gripal. În gripă, sunt dureri de cap, de ochi, stare generală proastă, dureri de mușchi și articulații, febră.

În România, în 2016-2017 au fost aproape 800 de cazuri de gripă și 27 de decese. În sezonul 2015-2016, dintre cei care s-au îmbolnăvit de gripa, 55,5% au avut nevoie de spitalizare.


JURNAL DE FRONT DIN AFGANISTAN. Ziua 5: Sub amenințarea mașinilor capcană – VIDEO

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din peste 99% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, surpriză totală după numărarea voturilor din peste 99% din secții! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI