12 octombrie 2020, ora 10.24. Ecranul unui telefon Samsung GT-B5722 negru se luminează. Un mesaj nou: „Bună ziua! Trebuie să vă văd neapărat! Azi, mâine, când aveţi timp! O zi frumoasă! M. Vizitiu“. Semnătura e doar un gest de politeţe, pentru că numărul e deja salvat în agenda telefonului.  

Numărul doi din Poliția Constanța o avertiza pe șefa de la Urgențe că are o plângere penală și cine a făcut-o: „Am considerat oportun să vă spun”

Expeditorul este comisarul-şef Mircea-Relu Vizitiu, adjunctul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Destinatarul e Rodica Olimpia Tudoran, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Sf. Apostol Andrei din Constanța. Poliţistul nu primeşte însă niciun răspuns. 

Numărul doi din Poliția Constanța o avertiza pe șefa de la Urgențe că are o plângere penală și cine a făcut-o: „Am considerat oportun să vă spun”

După trei minute, alt mesaj. Scurt. „Am primit la mapă o plângere“. Tot niciun răspuns. „Am considerat oportun să vă spun”, se justifică Vizitiu, așteptând un semn de la celălalt capăt. Cum acesta nu vine, polițistul plusează cu numele celui care a făcut plângerea penală. „Tudoran Cristian Gelu pentru fals în declarații”.

Numărul doi din Poliția Constanța o avertiza pe șefa de la Urgențe că are o plângere penală și cine a făcut-o: „Am considerat oportun să vă spun”

La celălalt capăt e chiar Tudoran Cristian Gelu, autorul plângerii penale. Bărbatul este fostul soţ al șefei UPU de la Spitalul Judeţean. După divorţ, acesta o acuzase pe doctoriţă că nu şi-ar fi trecut toate bunurile în declaraţia de avere.

Cum a ajuns la el mesajul destinat unuia dintre cei mai influenți și cunoscuți medici de pe litoral?

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Telefonul era al firmei foștilor soți

Numărul de telefon către care comisarul Mircea Vizitiu trimisese mesajele de avertizare îi aparţinuse în trecut medicului de la Spitalul Judeţean Constanţa. Acesta fusese alocat unui abonament încheiat de firma foștilor soți, Zeta Company, şi era folosit în mod curent de către Rodica Tudoran. Numai că, după divorţ, telefonul, cu tot cu numărul alocat, rămăsese în custodia soţului. 

Numărul doi din Poliția Constanța o avertiza pe șefa de la Urgențe că are o plângere penală și cine a făcut-o: „Am considerat oportun să vă spun”
Mircea-Relu Vizitiu

„După divorţ, mi-am schimbat numărul de telefon şi i-am anunţat de această schimbare pe toţi cei apropiaţi. Domnului Vizitiu nu i-am trimis un astfel de mesaj, pentru că nu m-a interesat să ţinem legătura“, explică Rodica Tudoran. Aceasta spune că nu înţelege gestul adjunctului Poliţiei Constanţa şi că nu are nicio legătură cu acesta. „Îl cunosc pe domnul Vizitiu pentru că este fostul soţ al colegei mele de secţie. Dar nu sunt prietenă cu el, nu avem nicio relaţie şi cu asta am terminat propoziţia“. 

Femeia susţine că numele său a ajuns în atenţia oamenilor legii doar ca urmare a dorinţei de răzbunare a soţului: „Rugămintea mea e să fiţi extrem de reţinuţi. E vorba de fostul meu soţ, care face plângeri pe bandă rulantă. Numai la mănăstiri nu mi-a făcut plângeri. În rest, a făcut peste tot! Tot ce mi-a mai rămas la ora actuală e imaginea pe care am construit-o după atâţia ani de muncă. Vă rog să n-o striviţi!“.

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO
Recomandări
Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Rodica Tudoran e angajată de 30 de ani în Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Constanţa, potrivit unui interviu publicat în 2020 de Evenimentul Zilei. Conform declaraţiei de avere, ea a lucrat şi în sistemul medical privat din Marea Britanie. 

Cine e Mircea-Relu Vizitiu

Polițist din 1997, când și-a început cariera la Brăila, Mircea Vizitiu a ajuns la Constanța în 2001. De atunci, cu un intermezzo între 2012 și 2015, când a revenit șef IPJ Brăila, a urcat în ierarhia constănțeană. 

Întâi simplu ofițer, apoi adjunct al Secției 3, apoi șef al aceleiași secții timp de 7 ani şi, din 2015, adjunct inspector-șef al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. „Din anul 2004 îndeplinesc funcții de conducere, având capacitatea de a conduce și coordona activitatea în mod eficient“, se prezintă adjunctul IPJ Constanța în CV-ul postat pe site-ul Poliției Române.

Comisarul Vizitiu nu a dorit să stea de vorbă cu jurnaliştii Libertatea nici la sediul IPJ Constanţa, nici prin intermediul e-mailului, nici telefonic, motivând că e prea ocupat cu infractorii de pe litoral. 

„Având în vedere multitudinea de activităţi din această perioadă, generate de evoluţia situaţiei operative şi măsurile de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional pe timpul sezonului estival, vă rugăm ca interviul să se desfăşoare la o dată ulterioară“, ne-a transmis acesta, prin intermediul purtătorului de cuvânt. 

Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO
Recomandări
Călin Georgescu reacționează la valul de proteste declanșate împotriva lui: „Sunt tată de băieţi, am trei băieţi, suntem o familie puternică, unită” | VIDEO

Ce se întâmplă în justiție

Conform unor surse judiciare, Cristian Tudoran, fostul soț al medicului de la UPU Constanţa, ar fi făcut o plângere penală la DNA și ar fi sesizat și Corpul de control al Ministrului Afacerilor Interne (MAI) cu privire la gestul comisarului-șef Vizitiu. Dosarul se află acum în cercetare.

Contactat de Libertatea, Cristian Tudoran nu a dorit să facă niciun comentariu.

Plângerea pentru fals în înscrisuri, ajunsă dosarul 8697/P/2020, cel pentru care Vizitiu o avertiza pe șefa UPU, a fost clasată extrem de repede, după 3 luni, la începutul lunii ianuarie 2021.

Soluția a fost contestată în instanță, însă Judecătoria Constanța a respins-o pe 25 august, după 4 amânări ale dosarului 13499/212/2021.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Știrileprotv.ro
Cabinetul israelian a fost de acord cu încetarea focului în Liban. Când întră în vigoare armistițiul
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
FANATIK.RO
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc și vor face schimbări importante până la finalul anului
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI