Violenţele din Kazahstan, care au început în primele zile din ianuarie ca manifestaţii paşnice împotriva creşterii preţului la gazul lichefiat, utilizat ca principal carburant auto, s-au soldat cu 225 de morţi, dar autoritățile spun că numărul ar putea să fie în continuare actualizat, iar cifrele, să urce.
„În timpul stării de urgenţă, corpurile a 225 de persoane au fost aduse la morgile din mai multe oraşe din Kazahstan, dintre care 19 erau ale unor agenţi ai forţelor de ordine şi militari”, a declarat Serik Şalabaev, reprezentant al procurorului general, la o conferință de presă.
Printre trupurile neînsuflețite se numără și cele ale unor „bandiţi înarmaţi care au participat la atacuri teroriste”, a adăugat el. „Din nefericire, unii civili au fost, de asemenea, victime ale acţiunilor teroriste”, a spus Serik Şalabaev.
Totodată, peste 4.500 de persoane au fost rănite în cursul protestelor violente, a precizat acelaşi oficial kazah.
Militarii ruşi au început să se retragă din Kazahstan
Forţele militare ruse din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă, care au fost trimise de Moscova pentru a-l ajuta pe președintele Kassym-Jomart Tokayev să recâștige controlul asupra țării după izbucnirea revoltelor, au început joi, 13 ianuarie, retragerea din Kazahstan.
OTSC grupează şase foste republici sovietice – Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan.