„Au fost implicați într-o escrocherie care s-a extins pe parcursul a 6 ani”, explică procurorul Boudewijn de Jonge de la Parchetul din Haga.
Primele plângeri au fost înregistrate încă din 2015. Schema era destul de simplă, dar s-a dovedit extrem de lucrativă.
Magistratul detaliază: „Publicau anunțuri false pentru închirierea unor case sau apartamente pe platforme olandeze și internaționale. Pozele erau luate de la case scoase la vânzare, astfel încât erau reale și recente. După ce schimbau diverse mesaje, le cereau potențialilor chiriași să facă un depozit și erau direcționați către o platformă de plată online.
De obicei, aceasta era o copie falsă a unei platforme online reale, cum ar fi AirBnB. Platforma falsă refuza plata, așa că victimelor li se cerea să transfere banii direct. Acest lucru a fost făcut în conturi bancare din toată Europa. Apoi coautorii au golit conturile sau le-au transferat rapid prin Europa, pentru a evita sechestrul”.
Mărturia uneia dintre victimele lui „Luciano Grass”
„Am găsit peste 1.000 de plângeri ale victimelor unor escrocherii similare”, continuă procurorul. „Mulți oameni pierdeau între 1.500 și 4.000 de euro”.
Shelly este una dintre victime. Ea a povestit pentru Libertatea cum a căzut în capcană. „Căutam un apartament în Amsterdam și am trimis foarte multe mailuri. Am primit un răspuns din partea unui anume Luciano Grass, mi-a spus că vrea să-mi dea apartamentul. I-am răspuns că nu mai țin minte despre ce apartament este vorba, trimisesem zeci de răspunsuri la anunțuri. Mi-a trimis rapid o pagină care părea a fi cea a site-ului AirBnB.nl. Era un site sigur, am crezut că anunțul este în regulă”.
Shelly a fost foarte entuziasmată de apartament, așa că nu a stat pe gânduri când i s-a cerut să facă un depozitiv locativ, până în momentul în care urmează să se realizeze vizita, să semneze actele și să primească cheile.
I s-a transmis o pagină care părea tot de la AirBnB pentru efectuarea transferului. A încercat de mai multe ori, dădea eroare. Sunt niște probleme cu AirBnB-ul, i s-a spus și i-a fost dat un cont unde să depună banii.
Am transferat 3.223 de euro. Când am vrut să le arăt și părinților apartamentul, anunțul nu funcționa. Le-am scris celor de la AirBnB, care mi-au spus că nu au avut niciodată apartamentul la închiriere și pe nimeni cu numele Luciano Grass pe site-ul lor. Mi-am dat seama imediat că am fost înșelată.
Shelly, victimă:
Istoria s-a petrecut în 2017, iar experiența a dat-o peste cap. „Mi-am pierdut jobul de asistent executiv la Philips și am intrat în burnout.” Astăzi speră să se facă dreptate și să-și recupereze banii pierduți.
Prejudiciu de 900.000 de euro
Din cele peste 1.000 de plângeri similare înregistrate în Olanda, în sarcina românilor au fost reținute peste 300 de cazuri pentru unul dintre suspecți și aproximativ 70 pentru al doilea.
„În primul caz, prejudiciul se ridică la 800.000 de euro, iar în al doilea, spre 100.000 de euro”, explică procurorul. Acesta a cerut în fața judecătorilor pedepse de 5 ani, respectiv 2 ani de închisoare.
Pentru cele peste 1.000 de cazuri, prejudiciul sare de două milioane de euro.
Nume de cod Erika
Cum au făcut olandezii legătura între anunțurile false și grupările din Râmnicu Vâlcea?
„Datorită unei baze de date foarte bune la nivel național am putut conecta un singur cont bancar spaniol din cazul nostru la o anchetă din Râmnicu Vâlcea, care a deschis cooperarea cu aceștia”, povestește procurorul.
Din acel moment, ancheta, care în Olanda a purtat numele de cod Erika, a căpătat o anvergură europeană.
Cooperarea judiciară cu partea română a început în septembrie 2020, iar în martie 2021 s-a constituit o echipă comună de anchetă. Aceasta viza „desfășurarea urmăririi penale, în comun, în două cauze penale ale DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea și investigația Erika din Olanda”, potrivit unui răspuns transmis de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism către Libertatea.
Cele două dosare din România sunt încă în faza cercetării penale. 11 persoane au fost arestate preventiv în cursul anului trecut, fiind aplicate sechestre în valoare de aproximativ 650 de mii de euro, potrivit DIICOT.
Cei doi români judecați în Olanda au fost arestați în iunie 2021, în urma unor percheziții la care au participat și reprezentanți ai autorităților olandeze, precizează instituția.
Ramificații internaționale
„În această anchetă am colaborat foarte strâns cu autoritățile române”, continuă procurorul. „Suspecții au făcut asta înainte pe scară largă, ca parte a unei organizații mai mari. Au mai fost și alte procese: 12 suspecți în Irlanda, iar 12 suspecți (11 potrivit DIICOT – n.r.) au fost arestați în România”.
Cu ajutorul financiar al Eurojust, membrii echipelor de anchetă au avut 5 întâlniri – 4 în România și una în Olanda. S-a comunicat zilnic, s-au schimbat probe.
Partea română ar putea folosi în curând ajutorul nostru în investigațiile românești aflate în desfășurare asupra unei operațiuni de spălare a banilor la scară foarte mare, care a implicat și victime olandeze.
Boudewijn de Jonge, procuror:
Potrivit datelor obținute de anchetatorii olandezi, gruparea infracțională „a implicat activ diaspora românească”.
„Atrag în special atenția asupra muncii de mare succes a colegilor irlandezi. S-au concentrat aproape exclusiv pe spălarea banilor în Irlanda de către rețelele criminale românești. Am putut vedea o legătură puternică între investigația noastră și spălătorii de bani de acolo”, a precizat magistratul.
Grupări diferite și un specialist în albitul banilor
Cei doi români sunt acuzați că aparțineau unor grupări diferite, care au operat în mai multe țări.
Un al treilea român este dat în urmărire internațională în același dosar. Autoritățile olandeze suspectează că acesta este implicat în vaste operațiuni de spălare a banilor.
„Acesta ar fi deschis diverse conturi bancare la o bancă online olandeză. S-a făcut șocant de ușor. În general, am fost martorii faptului că ușurința cu care persoanele au acces la serviciilor bancare online deschide ușa pentru abuzuri. Un cont bancar online durează câteva minute pentru a se deschide și a părut ușor să fie ocolite verificările privind autenticitatea persoanei. Băncile online din Țările de Jos, Spania, Italia și Germania au fost folosite pentru spălarea banilor. În acele conturi am văzut victime din toată Europa. Nu toate aceste informații au fost legate de cei doi suspecți pe care îi urmărim acum. În unele cazuri, încă lucrăm la identificarea suspecților”, a precizat procurorul.
- Sistemul juridic olandez nu permite publicare numelor suspecților, nici măcar a inițialelor, înainte de condamnarea definitivă. Dreptul la viața privată este apărat cu strictețe.
Se așteaptă verdictul
Cei doi suspecți, care nu au locuit niciodată în Olanda, au negat acuzațiile în fața anchetatorilor. La procesul care s-a desfășurat în 31 martie și 1 aprilie la Tribunalul districtual din Haga au fost asistați de avocați și au beneficiat de traducere.
Un proces care durează doar două zile în instanță? Procurorul Boudewijn de Jonge arată cum este posibil: „Procesele sunt, de obicei, destul de scurte, deoarece avem mare încredere în veridicitatea constatărilor poliției. Adesea, niciun martor nu este audiat direct de instanță. Acesta este motivul pentru care cazuri ca acestea pot fi tratate în termen de două zile, după ce s-a asigurat că apărarea nu a mai dorit cercetarea”.
Verdictul judecătorilor este așteptat zilele următoare și va putea fi atacat.