Panama Papers, o investigație globală la care au cooperat jurnaliști din peste 100 de organizații media din lume, a scos la iveală secretele financiare ale unor lideri mondiali, capete încoronate, corporaţii internaţionale, membri marcanţi ai crimei organizate şi afacerişti controversaţi ale căror activităţi au ruinat viaţa a sute de milioane de oameni.
Alături de nume precum Vladimir Putin, Petro Poroșenko, Ian Cameron, tatăl premierului britanic David Cameron, Lionel Messi sau Michel Platini au apărut în investigație și cele ale unor afaceriști români ca Frank Timiș sau Corneliu Iacobov, care au beneficiat de serviciile Mossack Fonseca, firma de avocatură din Panama specializată în crearea de firme offshore.
Cu toate acestea, Paul Radu, directorul Rise Project, a anunțat că aceștia nu sunt singurii:
”Noi acum lucrăm la peste o sută de cazuri, avem peste 100 de nume de români și urmează să le publicăm în luna viitoare, în săptămânile viitoare. Nu vă pot spune încă numele astea, deocamdată am publicat despre Benjamin Steinmetz, foarte puțin despre Frank Timiș, urmează să mai publicăm, Corneliu Iacobov cu firma pe care a înființat-o în Seychelles, tot cu Mossack Fonseca, chiar în timp ce era trimis în judecată pentru devalizarea Rafo. Urmează să mai dăm multe nume, de mâine începând o să dăm încontinuu”, a declarat Paul Radu pentru republica.ro