Fostul deputat de Neamț, Ionel Arsene, a fost reținut de procurorii DNA dar eliberat imediat, sub control judiciar, de un magistrat de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău.

În dosarul fostului demnitar al statului român se prezintă pe larg trocul politico-penal dintre acesta și fostul edil al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan.

Astfel, pentru 100.000 de euro pe care Gheorghe Ștefan i-a dat în anul 2013 lui Arsene, acesta din urmă se angaja să intervină la fostul șef al ANI, Horia Georgescu, care mai departe trebuia să „tragă sforile”, de așa natură, la nivelul instituției conduse de el la acea vreme, astfel încât, unul dintre rivalii politici ai edilului din Neamț, Culiță Tărâță – președintele de la acea vreme a Consiliului Județean Neamț, să se aleagă cu un dosar de incompatibilitate „manufacturat” ilegal în laboratoarele ANI.

Banii au fost primiţi pentru a fi înmânaţi de Ionel Arsene prin intermediari, precum consiliera personală şi redactorul şef al cotidianului România Liberă, Dan Turturică, lui Horia Georgescu, persoană asupra căreia deputatul PSD Arsene a lăsat să se creadă că are influenţă în mod indirect.

Denunțul lui Pinalti

Fostul edil din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan este martor denunțător în acest dosar, iar motivele sunt simple. La el nu s-au întors 80.000 de euro din cei 100.000 de euro dați lui Arsene în restaurantul bucureștean pentru „aranjarea” lui Tărâță.

Trocul penal a picat, potrivit datelor din dosar, în anul 2014, când Culiță Tărâță, a murit, iar înțelegerea nu fusese dusă la bun sfârșit de către intermediarii lui Arsene până la acel moment.

Scopul oferirii sumelor de bai este limpede, potrivit interceptărilor din dosar. Arsene a fost surprins spunând într-un dialog cu o persoană că „banii au fost pentru ca să-l execute cineva pe ăla, pe Culiță”.

Mecanisme „josnice”

„Ori folosirea acestei instituţii pentru înlăturarea unui adversar politic relevă din punctul de vedere al parchetului o periculozitate deosebită chiar dacă un asemenea mod de acţiune este afirmat de către inculpat iar mobilul acesta îl putem caracteriza ca fiind unul josnic”, au susținut procurorii DNA care au avut de-a face cu acest dosar, în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bacău.

Potrivit denunțului edilului de Neamț dar și a susținerilor acestuia ce reies din interceptările procurorilor pe filieră se afla și redactorul șef al unei publicații centrale, care ar fi avut rolul de a „pasa” banii de la Arsene mai departe la șeful ANI dar și de a publica o serie de materiale ce-l vizau pe rivalul lui Gheorghe Ștefan.

„Remiterea sumei de bani nu a avut finalitatea urmărită, motiv pentru care în anul 2014, ŞG ( Gheorghe Ștefan – n.r.) i-a cerut explicaţii lui Ionel Arsene, însă acesta din urmă a afirmat că sunt influenţe politice – din partea numitului OG, preşedinte UNPR (Oprea Gabriel – n.r.) şi a preşedintelui PSD, VP (Victor Ponta – n.r.), şi că s-a amânat luarea unei decizii până după alegerile prezidenţiale din 2014, alegeri în care aveau nevoie de susţinerea lui Culiță Tărâță”, se mai arată în dosarul procurorilor.

Stop-joc

Stategia lui Gheorghe Ștefan de eliminare a rivalului său politic a suferit un blocaj intempestiv. Cel pe care îl vroia anchetat de Agenția Națională de Integritate a murit, iar toată schema perfectată de acesta a rămas în aer.

Vestea că planul s-a năruit a fost primită de Gheorghe Ștefan în arest, unde a fost plasat de judecătorii ICCJ, cu o lună înainte de decesul lui Tărâță.

În lumina acestor involuții edilul și-a cerut în mod firesc banii înapoi dar din suta de mii dată în resturantul bucureștean Ștefan a primit înapoi doar 20.000 de euro.

„După ce măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura controlului judiciar – 19.06.2015 -Gheorghe Ștefan a luat legătura cu Ionel Arsene şi i-a solicitat şi diferenţa de bani.

Ionel Arsene a motivat că nu are suma de bani în numerar (afirmând că banii primiţi în 2013 au fost daţi mai departe pentru atingerea scopului) dar pentru restituirea unei părţi din suma datorată va face demersuri astfel încât firmei Izopoint, controlată de Vasile Panaite ( actualul prefect al județului Neamț – n.r.) să-i fie atribuită o lucrare de către Primăria Icuşeşti, jud Neamţ.

Din profitul ce urma a fi obţinut, Panaite urma să-i dea şi lui Gheorghe Ștefan o parte, fără a fi stabilită o sumă anume. În anul 2015 Panaite era primarul comunei Dragomireşti şi o persoană apropiată atât de Arsene cât şi de Ştefan.

Ulterior, între Gheorghe Ștefan şi Vasile Panaite au avut loc discuţii în legătură cu suma de bani promisă, însă cel din urmă a motivat că nu a obţinut profit întrucât Izopoint a subcontractat o parte din lucrări unei firme controlate de Arsene, firmă care a supraevaluat lucrările”, se mai arată în dosarul de corupție.

Promisiunea unei ordonanțe de grațiere

În fața procurorilor anticorupție fiul lui Gheorghe Ștefan, martor al edilului, legat de scoaterea banilor din bancă și parțial în unele discuții avute de tătl său cu dostul deputat Arsene pe tema restituirii lor, că o promisiune făcută de Arsene a fost aceea că tatăl său sva fi bine întrucât PSD va da o ordonanță de grațiere.

„După condamnarea definitivă a tatălui său (3.10.2016), la cererea acestuia, l-a contactat din nou pe AI şi i-a transmis un bileţel scris de ŞG. Întâlnirea dintre martor şi AI a avut loc în biroul acestuia din urmă din Consiliul Judeţean Neamţ, la sfârşitul lunii ianuarie 2017. După ce a citit biletul AI i-a zis că e ok şi tatăl său să stea liniştit întrucât PSD va da o ordonanţă de graţiere în următoarele zile”, se arată în filele cazului.

Ce datorie?

După ieșirea din penitenciar Gheorghe Ștefan s-a dus după bani. Vroia înapoi de la Arsene cei 80.000 de euro din cei 100.000 dați în total pentru „debarcarea” rivalului său.

Potrivit declarațiilor din dosar Arsene ar fi evitat să se vadă cu Ștefan după ce s-a eliberat din penitenciar dar și cu concubina acestuia, iar despre datoria de 80.000 de euro fostul deputat a spus că va încerca să i-o restituie lui Pinalti, care a transmis că este de acord să îi fie dați și în rate.

„Martorul a precizat că AI a confirmat că îi datorează o sumă de bani lui ŞG şi că această datorie ar proveni dintr-o înţelegere politică pe care cei doi au avut-o privind eliminarea lui TC şi urgentarea unui dosar de incompatibilitate a acestuia, lucru care însă nu s-a întâmplat”, se mai arată în dosarul de la instanță.

Apoi au urmat discuțiile dintre concubina fostului edil, intermediarul acestora, Vasile Panaite și Arsene Ionel.

Astfel, prin Panaite, Arsene i-a transmis trimisei lui Ștefan că el nu simte că mai are vreo datorie față de el, pe motiv că „banii au fost daţi conform unei înţelegeri, chiar dacă scopul nu a fost atins”.

„Da bă, mi-o dat 100.000 de euro…”

Vasile Panaite (VP): …pentru el (Ionel Arsene – n.r.) nu există aşa ceva, adică ţi-o spun prieteneşte, care bani, am avut o înţelegere, nu s-o putut rezolva…

Concubină: …şi banii? De ce nu dă banii înapoi? Deci spune-i aşa…spune-i : O zis Gigi, băi, nu s-a rezolvat înţelegerea cum zice el…cu…ăsta…

VP: …dar ştie şi el… cu T…

…..

Concubină: Tu trebuie să-i spui: Băi I, eu ştiu că o dat banii… că tu…doar ştii din discuţii…

VP: Dar o recunoscut el…dar o recunoscut el, zice: Da bă, mi-o dat 100000 de euro… şi n-o să rezolve…pe care i-am dat…nu s-o putut rezolva că nu ştiu ce…i-am dat 20000 de euro lui G înapoi…

Concubină: Da!…

VP: Ceva de genul ăsta…

………….

Concubină: Da, da…tu nu ştiai de la Pin?

PV: Nu…mi-a zis după el…mi-a zis…ă…el aşa mi-a zis: Băi trebuie să-mi dea dracul ăsta nişte bani!… şi…dar mi-o recunoscut A : Da bă, uite… atuncea când o fost, când trebuia să-l împachetăm pe ăsta…”,  discutau cei doi.

Nu reprezintă pericol

Președintele CJ Neamț Ionel Arsene a fost reținut, joi, de procurorii DNA de la Bacău după ce a primit 100.000 de euro ca să-și folosească influența la ANI. La data comiterii faptelor, Arsene era deputat în Parlamentul României și președintele PSD Neamț. 

La scurt timp preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a fost plasat sub control judiciar de către magistraţii Tribunalului Bacău.

FOTO: INQUAM PHOTOS / OCTAV GANEA

Citește și Ce i-a plăcut lui Kelemen Hunor la Viorica Dăncilă: A răspuns la toate întrebările fără să se uite la Dragnea

 
 

Urmărește-ne pe Google News