A fost sărbătoare mare pe dealurile de la Năeni, judeţul Buzău, acolo unde este în desfăşurare un proiect inedit: reconstrucţia unei aşezări de-acum 4.000 de ani, botezată deja Satul Dacic. Acolo a avut loc, zilele trecute, prima nuntă după obiceiurile străvechi.
Mirii şi naşii lor au purtat straie populare, ceremonia a fost oficiată respectând ritualurile străbunilor, iar bucatele servite au fost preparate după reţete din bătrâni
Prima nuntă oficiată conform obiceiurilor străvechi, pe care strămoşii noştri le respectau încă dinainte de Hristos, a fost înfăptuită pe dealurile de la Năeni, la iniţiativa Fundaţiei Sfântul Sava din Buzău.
Acolo, pe coama dealului Tigoarea, la o altitudine de 550 de metri, în Satul Dacic, reconstruit, deocamdată, parţial pe locul unei aşezări de acum 4.000 de ani, preotul Mihail Milea a oficiat nunta dintre Ionuţ şi Nicoleta, doi tineri din partea locului, lipsiţi de posibilităţi materiale.
Cei doi şi-au unit destinele în capela Satului Dacic, iar în timpul ceremoniei religioase s-au respectat ritualurile din vechime. Nu doar mirii, ci şi naşii, dar şi cei mai mulţi dintre invitaţi au îmbrăcat portul popular, iar după cununie, nuntaşii au încins o horă dacică şi au servit, scrie sansanews. ro, bucate tradiţionale.
“Nunta s-a desfăşurat în comuniune cu natura, cu sufletul la Dumnezeu, cu pace şi cu dragoste din partea tuturor participanţilor, aşa cum s-a făcut din moşi-strămoşi pe aceste meleaguri şi reprezintă, totodată, naşterea primei familii din Satul Dacic”, se precizează pe pagina de Facebook a Fundaţiei Sfântul Sava.
Totul s-a întâmplat într- un cort amenajat în faţa caselor din piatră, parte a ansamblului Satul Dacic.
Masa, acoperită cu ştergare, a fost întinsă într-un cort din bârne, iar invitaţii au mâncat preparate făcute la tuci, ca pe vremuri