Nuntașii au fost trimiși acasă de polițiști. Foto: Facebook / Radio Top Suceava
Polițiștii suceveni au întrerupt duminică o nuntă cu 100 de invitați, la la Berchișești, scrie Ziar de Suceava, care publică și un film de la eveniment. Doar mirele și cârciumarul au primit amenzi, restul mesenilor fiind sancționați doar cu avertisment.
Nunta avea loc într-un restaurant din Berchișești, iar mirii sînt din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa. Participanților la eveniment li s-au dat avertismente. Mirele și administratorul restaurantului, un bărbat de 55 de ani, din Gura Humorului, au fost amendați cu 2.000 de lei, respectiv, 15.000 de lei.
Persoanele implicate în eveniment au fost evacuate din interiorul restaurantului, nunta fiind astfel oprită definitiv.
Polițiștii suceveni au oprit și o petrecere privată organizată cu prilejul unei logodne la restaurantul unei pensiuni din Șaru Dornei. Erau 48 de invitați la petrecere.
Administratorul pensiunii, o femeie de 38 de ani, a fost sancționată contravențional cu 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspîndirii virusului COVID-19. De asemenea, s-a procedat la oprirea evenimentului, iar toţi participanţii au părăsit localul.