Dan Bursuc a organizat o petrecere fastuoasa cu ocazia nuntii sale cu Gina, marti seara, la Club Bamboo din Capitala. A fost un eveniment ce nu va fi uitat curand, parere unanima a celor prezenti.
Petrecerea s-a desfasurat in trei locatii, toate amenajate diferit: in interiorul clubului, pe terasa si, dupa 12 noaptea, in sala ceremoniei. Pentru ca asa a cerut ‘ginerica’, majoritatea barbatilor s-au prezentat purtand la gat papion.
Cinci baruri au fost deschise toata noaptea, iar 110 ospatari selectati din multe restaurante de lux bucurestene i-au servit pe cei peste 600 invitati.
Adi Minune a cantat pentru miri
La miezul noptii invitatii s-au mutat pe terasa, de unde au admirat ploaia de artificii care a acoperit clubul. Surpriza cea mare a fost sala special pregatita pentru ceremonie, tinuta ascunsa de ochii mesenilor pana dupa focul de artificii. Trupele si artistii invitati sa intretina atmosfera au cantat pana a doua zi, la ora zece dimineata. Printre acestia s-au aflat Show Art din Olanda, Viorica si Ionita de la Clejani, Nicoleta si Andreea Voica, Adrian Minune, Florin Salam, Vali Vijelie, Sorin Copilul de Aur.
In culmea fericirii, mirele ne-a declarat ca habar nu are si nici nu-i pasa cat a cheltuit. Specialistii firmelor care organizeaza astfel de evenimente spun insa ca o asemenea petrecere costa in jur de 200.000 de euro.
Au fost prezenti si politicieni
La petrecere au cantat cele mai bune voci pop: Monica Anghel, Marcel Pavel, Luminita Anghel, Nico si Paula Seling. Solistii au fost acompaniati de o trupa formata din 20 de persoane. Printre invitati s-au numarat fostul deputat Codrin Stefanescu, Fane Spoitoru si primarul Cristian Poteras.
Roxana Ciuhulescu va fi mireasa in elicopter
Si Roxana Ciuhulescu se cununa religios. Evenimentul va avea loc sambata, 15 septembrie, la Manastirea Caldarusani, petrecerea urmand sa aiba loc la Hotel Ramada Nord, in Cartierul Francez. Vedeta de televiziune se marita cu Mihai Ivanescu, director general la Mitsubishi. Roxana si Mihai vor avea doua perechi de nasi: Elena si Danut Mihai, doi buni prieteni din Braila, dar si cuplul de oameni de afaceri Irina si Marius Cojanu. Mireasa, care va purta o rochie creata de Wilhelmina Arz si pantofi Mihai Albu, a promis ca in ziua nuntii va pilota un elicopter de la Baneasa la Manastirea Calarusani si apoi la Ramada.
Florin Salam s-a cununat ieri
Florin Salam s-a cununat civil ieri, la Primaria sectorului 4. Manelistul a devenit sot cu acte in regula pentru iubita lui, Steluta. Nasii cuplului au fost Adrian Minune si proaspata lui nevasta, Cati. Cununia religioasa va avea loc la sfarsitul lunii septembrie, iar petrecerea, la care si-au anuntat participarea 400 de invitati, se va tine in Antalya, Turcia.