Povestea unei eleve din Cecenia de 17 ani, Keda Goilabieva, a ridicat semne serioase de întrebare în blogosfera rusă, ultimul bastion al libertății de expresie din ”imperiul lui Putin”. Adolescenta a fost forțată să se mărite cu Nazhud Guchigov, șeful poliției din Cecenia și prietenul lui Ramzan Kadîrov, protejatul lui Vladimir Putin. Dacă în majoritatea țărilor lumii uniunea este privită de lege drept ilegală, în Cecenia șeful poliției este mai presus de justiție.
Bărbatul, care are 47 de ani și încă o soție, a pus ochii pe Kheda anul trecut, la un bal al liceului din satul natal al fetei, Baitarki. De atunci, oficialul cecen și-a dorit să o aibă drept nevastă și a recurs chiar la amenințări cu răpirea fetei dacă aceasta sau familia ei nu-și dau consimțământul. În timpul ceremoniei, la care copila a purtat o somptuoasă rochie albă, cu perle și pietre prețioase, mireasa a stat în permanență cu capul în jos, iar pe fața ei se putea citi tristețea. Ofițerul stării civile, care a întrebat de trei ori dacă acceptă să-i devină soție lui Guchigov, abia a smuls un „da” de la ea. Totul sub „binecuvântarea” lui Kadârov, care conduce Cecenia cu un pumn de oțel, de când a fost instalat la putere de Putin, în 2007.
În vreme ce organizațiile pentru apărarea drepturilor copilului din întreaga lume s-au scandalizat și au depus plângeri pentru acest abuz, purtătorul de cuvânt al direcției menite să-i protejeze pe minori susține că acesta este obiceiul în Cecenia.
”Hai să nu fim ipocriţi. Există locuri unde femeile sunt deja consumate la 27 de ani şi, după standardele noastre, arată de 50 de ani. În general, Constituţia rusă interzice amestecul în viaţa personală a cetăţenilor”, a declarat Pavel Astahov, purtătorul de cuvânt al lui Putin privind drepturile copilului.