Monica Davidescu si Aurelian Temisan s-au hotarat, dupa unsprezece ani de cand formeaza un cuplu, sa-si puna in sfarsit pirostriile. Astfel, de ziua lui Aurelian, respectiv 3 iunie, cei doi se vor casatori religios la biserica ortodoxa din Roma. Si pentru ca Don Juan-ului mioritic i-a luat atat de mult timp ca sa o ceara in casatorie pe Monica, el a pregatit marele eveniment pana la cele mai mici detalii, organizand astfel o nunta mai putin obisnuita in Romania.

Cantaretul, impreuna cu aleasa lui, nasii (Georgeta si Daniel Chinciu, doi buni prieteni ai cuplului), precum si un cameraman, si-au luat deja biletele pentru Italia, iar pasagerii care se vor afla in avion imbarcati pentru cursa de Roma de vineri, de la ora 9.00, vor avea surpriza sa asiste, in timpul zborului, la casatoria celor doi.

Cel care va oficia casatoria va fi Adrian Iovan, sotul creatoarei de moda Romanita Iovan care, in calitate de comandant de aeronava, poate tine loc si de ofiter al starii civile in timpul zborului, pe teritoriul Romaniei. Avionul va avea un alt comandant de zbor, Iovan avand pe parcursul acestei curse numai functia de ofiter de stare civila.

Monica Davidescu l-a cunoscut pe Adrian Iovan in timpul filmarilor emisiunii “Schimb de meserii”, prezentata la Antena 1 de Mihaela Radulescu in urma cu 5 ani. Atunci, Monica si-a schimbat meseria de actrita cu cea de stewardesa, iar comandantul aeronavei s-a nimerit a fi chiar Adrian Iovan. De atunci cei doi au ramas in relatii foarte bune, Monica rugandu-l acum pe acesta sa le oficieze casatoria.

Initial, casatoria civila trebuia sa aiba loc in aceeasi zi cu cea religioasa, dar pentru ca nu au suficient timp intre curse, Monica si Aurelian vor petrece o noapte la Roma, impreuna cu nasii si cameramanul care va filma evenimentul din avion, iar sambata, 3 iunie, la pranz, va avea loc si cununia religioasa la biserica ortodoxa din Roma.

Mirii si nasii se vor imbarca in avion si vor ateriza in tara, la ora 17.00, unde sunt asteptati la aeroport de catre nuntasi. Monica si Aurelian vor cobori din avion imbracati in costume de miri si se vor opri la Palatul Snagov, unde va avea loc petrecerea propriu-zisa de nunta.

Aurelian Temisan va fi imbracat la nunta intr-un  costum Michael Spier

Monica va purta o rochie de mireasa realizata de prietena ei, Liliana Turoiu Udrea, si bijuterii Micri Gold, iar Aurelian va imbraca, in calitate de mire, un costum de la Michael Spier.

Nuntasii au fost invitati la Aeroportul Otopeni

Cei care vor participa la mult-asteptata oficializare a legaturii dintre Monica Davidescu si Aurelian Temisan vor avea parte de o ceremonie mai neobisnuita. Conform invitatiilor de nunta, al caror text e formulat precum desfasurarea unui spectacol de teatru, Actul I va avea loc incepand cu  ora 17.00 la Aeroportul Otopeni. Aici, isi va face aparitia si o foarte mare personalitate, al carei nume ramane insa o surpriza. Actul II si Actul III vor insemna cununia civila, respectiv cea religioasa. In sfarsit, Actul IV va fi, conform invitatiei, petrecerea gazduita de Palatul Snagov, in restaurantul “Garden Party”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News