Astfel, potrivit rezultatelor unui studiu care nu a fost analizat încă de oamenii de știință, nivelul de anticorpi generat de administrarea unei doze suplimentare a generat un nivel de anticorpi de nouă ori superior celui observat la patru săptămâni după prima doză.

Administrarea unei doze de rapel cu serul produs de Johnson & Johnson a intrat în cercetări într-un moment în care Statele Unite, dar și mai multe state europene, au anunțat că vor administra o a treia doză pentru persoanele care au primit vaccinurile pe bază de ARNm precum Pfizer sau Moderna.

Principala agenţie sanitară federală din SUA, Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor (CDC), a anunţat marţi că eficacitatea vaccinurilor Pfizer şi Moderna administrate conform schemei actuale cu două doze a scăzut de la 91% la 66% de când varianta Delta a devenit dominantă în Statele Unite.

CDC menţionează că scăderea eficacităţii celor două vaccinuri poate fi nu doar efectul variantei Delta, mai contagioase, a coronavirusului, ci şi al scăderii în timp a nivelului protecţiei, acesta din urmă fiind şi motivul lansării campaniei de vaccinare cu a treia doză.

 
 

Urmărește-ne pe Google News