Totul s-a întâmplat în 2020, atunci când Jatuporn „New” Saeoueng a purtat o rochie din mătase roz în timpul unui protest și a mers pe un covor roșu în timp ce un însoțitor îi ținea o umbrelă deasupra capului.
De obicei, soția regelui thailandez, regina Suthida, poartă haine formale de mătase la evenimentele publice, iar membrii familiei regale apar alături de însoțitori care îi protejează cu umbrele de soare.
Tânăra susține că nu a insultat monarhia prin faptul că s-a îmbrăcat în acest fel și spune că la protestul respectiv a purtat o rochie tradițională.
„Nu am intenția să îmi bat joc de nimeni. M-am îmbrăcat pentru mine în acea zi, pentru o versiune a mea într-o rochie tradițională thailandeză”, a declarat ea înainte ca decizia instanței să fie anunțată, relatează Associated Press.
Protestul cu pricina a avut loc în aceeași săptămână în care una dintre fiicele regelui Vajiralongkorn a organizat o prezentare de modă. A fost doar una dintre manifestațiile care au avut loc în acel an la adresa monarhiei.
„Parodierea prezentării de modă a fost o interpretare satirică a situației politice a țării – un eveniment public pașnic asemănător unui festival de stradă. Participanții nu ar trebui să fie pedepsiți pentru că au luat parte la o adunare pașnică”, a declarat un purtător de cuvânt al Amnesty International.
În Thailanda este interzisă prin lege critica la adresa regelui sau a membrilor familiei regale.
Activiștii acuză că din anul 2019, de când regele Maha Vajiralongkorn a urcat pe tron, au fost adoptate din ce în ce mai multe legi privind actele de lezmajestate pentru a anula astfel o mișcare de protest care a cerut reforma monarhiei.
Potrivit unor grupuri juridice din țara asiatică, începând din noiembrie 2020, cel puțin 210 protestatari au fost acuzați de infracțiuni de lezmajestate, după o perioadă de trei ani în care legea nu a fost deloc aplicată.
În 2021, un fost funcționar public, despre care s-a considerat că a criticat familia regală thailandeză pe rețelele sociale, a fost condamnat la 43 de ani de închisoare.
Reprezentanții familiei regale nu au comentat aceste cazuri.
Foto: EPA