Shirley Hellyar (40 de ani) din Glasgow, Scoția, credea că a învins cancerul și a călătorit la Newcastle să celebreze alături de prietenii ei. În timpul vizitei sale, în Octombrie, ea a simțit dureri în piept și s-a dus la spital. Medicii i-au spus atunci că mai are doar câteva săptămâni de viață.

Actrița și-a pierdut fratele în vârstă de 16 ani și susținea că „niciun părinte nu ar trebui să-și îngroape copiii”, scrie BBC.

Ea a jucat recent într-un serial produs de Netflix în care joacă și cunoscutul actor Chris Pine. Ea spera că o să vadă episodul în momentul în care va fi difuzat, însă la două zile după filmări a murit.

Un comunicat de presă al familiei a fost postat pe pagina pe care cerea ajutor: „Din nefericire, ea a decedat în somn la Spitalul St. Oswald, în Gosforth, Newcastle, înconjurată de familie și prieteni. Shirley a fost recunoscătoare pentru ajutorul oferit și donațiile făcute care i-au făcut ultimele săptămâni mult mai fericite”. Costurile funeraliilor depășeau cu mult posibilitățile financiare ale familiei sale.

Când a văzut că oamenii donează pentru ea, Shirley a susținut că și-a recăpătat încrederea în omenire. De altfel, mai mulți donatori au lăsat mesaje de prin care îi sprijineau moral pe apropiații îndurerați.


CITEȘTE ȘI: VIDEO / Mesaj tulburător al elevilor de la Liceul Gheorghe Lazăr din București: Rămâneţi acasă şi schimbaţi România!


FOTO: FACEBOOK

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News